Rata de absorbţie a fondurilor europene este de peste 31%

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Uniunea Europeană a blocat active ale Rusiei în valoare de peste 17 miliarde de euro
Uniunea Europeană a blocat active ale Rusiei în valoare de peste 17 miliarde de euro
România a ajuns, până la data de 16 august, la o rată de absorbţie a fondurilor europene de peste 31%, iar obiectivul pentru final de an este de 36%-38%, a declarat sâmbătă ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, la Antena 3. 

Conform datelor MFE, din alocarea de 31 miliarde euro, în România au intrat 9,7 miliarde euro bani europeni numai prin politica de coeziune şi politica agricolă, iar acestor sume li se adaugă încă 6,8 miliarde euro plăţi directe către fermieri. 

"Ţintim în mod clar o rată de absorbţie de 36%-38% pentru final de an. De aceea spun în mod clar că lucrăm îndeaproape pe fiecare proiect. De exemplu, săptămâna viitoare vom avea întâlnire cu CFR legat de investiţiile pe care le au ei în derulare, pentru a vedea în ce măsură putem să obţinem mai mulţi bani de la ei pentru a-i rambursa de la Comisie. În luna septembrie ne propunem să trimitem şapte proiecte majore de apă, apă uzată, la Comisia Europeană, în valoare de circa 1,5 miliarde de euro pentru aprobare", a explicat ministrul Fondurilor Europene 

Ea a subliniat că Guvernul României "trebuie să stea cu ochii pe minge" în ceea ce priveşte absorbţia de bani europeni. 

"Avem de adus în ţară anul acesta de la Bruxelles undeva la 2,2 miliarde euro doar pe zona de coeziune şi de aceea accelerăm şi trebuie să lucrăm intens la ceea ce înseamnă generare de facturi pe fiecare proiect pe care îl avem în derulare", a mai spus afirmat Roxana Mînzatu. 

Acesta a adăugat că atragerea banilor europeni este o temă care depăşeşte orice dispută politică. 

"Aseară chiar am dat o veste importantă, şi mulţumesc celor implicaţi: s-au aprobat două proiecte majore pentru România. 700 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru podul de la Brăila-Tulcea şi un proiect foarte mare de extindere a reţelei de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj, de care beneficiază 750.000 de oameni. Pe acest tip de abordare încercăm să ne concentrăm şi asta fac şi beneficiarii şi ne cer acest lucru. Să încercăm să lăsăm deoparte până la urmă preocupările acestea politicianiste şi acesta este mesajul pe care îl dau şi eu absolut tuturor instituţiilor care se ocupă de soarta României", a afirmat ministrul. 


Referindu-se la proiectele finanţate cu bani europeni, Roxana Mînzatu a dat drept exemplu plajele de pe litoral, extinse cu bani europeni, şi a menţionat că 226 hectare de noi plaje se vor adăuga litoralului în cadrul unui proiect vizând combaterea eroziunii costiere. 

Rectificare bugetară: Sacrificate, educația și cercetarea

" Avem plaje extinse pe litoralul Mării Negre cu bani europeni. În zona Eforie cred că turiştii deja se bucură de aceste plaje. Avem finanţare uriaşă finalizată pe exerciţiul trecut. Dar vreau să spun că vom continua cu 226 de hectare de noi plaje care se vor adăuga litoralului românesc existent în cadrul unui proiect de 800 milioane de euro vizând combaterea eroziunii costiere. Este până la urmă pentru litoralul românesc un proiect şi din punct de vedere turistic şi economic, uriaş, important, dar şi pe componenta de mediu. Şi prin asta încerc să spun celor care ne urmăresc să avem încredere că banii europeni ajung acolo unde este cea mai mare nevoie şi ne fac viaţa până la urmă un pic mai bună. Este un mesaj important acela de a avea încredere", a spus ministrul Fondurilor Europene. 

Întrebată de ce zonă sunt interesate persoanele fizice când vine vorba despre finanţări europene, ministrul a precizat că în general aceştia merg pe afaceri mici şi, până în prezent, 8.715 start-upuri au fost finanţate prin componenta Diaspora Start-Up. 

"Persoanele fizice sunt interesate de finanţări pentru mici afaceri, start-up-uri şi să ştiţi că pe lângă Start-Up Nation, Guvernul României a finanţat din bani europeni până astăzi 8.715 start-up-uri din ceea ce înseamnă componenta Diaspora Start-Up. Ştiţi că şi pentru românii din afară ţării am avut oportunităţi şi România Start Up Plus. Am luat aceste firme şi le-am listat pe site-ul nostru, cu numele firmei, cu codul CAEN, cu judeţul în care s-au înfiinţat. Vreau să facem evenimente în ţară în care să le aducem împreună pentru ca românii să prindă încredere că banii aceştia europeni, 30.000-35.000 de euro cam atât a fost subvenţia pentru o afacere, chiar au dus la crearea unei afaceri care sperăm noi să fie viabilă şi noi ne dorim să îi sprijinim în continuare", a mai afirmat Mînzatu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel