Războiul oligarhilor ruși, pe punctul de a izbucni. Taberele care pot schimba regimul

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Rusia
Rusia
Cât timp va mai rămâne Vladimir Putin în fruntea Rusiei, cine îl va da jos și cine îi va lua locul. Sunt trei întrebări la care, în momentul de față, nu există răspuns, dar la care, cu siguranță, încep să se gândească tot mai mulți

Unii își pun speranțele în oligarhii țării, oameni care, prin afacerile lor, au susținut puterea de la Kremlin, dar, în același timp, au oferit locuri de muncă populației și au vărsat bani mulți în casieri țării. De cei ei și nu alții, cum ar fi politicieni din opoziție? Pentru moment se pare că nu există o personalitate care să se bucure de suficient respect printre cetățenii ruși încât să câștige eventuale alegeri prezidențiale. Dar aceste jocuri, chiar dacă ele se fac undeva în spatele scenei, sunt încă neduse la capăt. 

Cu ghilotina deasupra capului

Deocamdată se conturează doar două tabere în rândul oligarhilor ruși care ar putea demara o mișcare capabilă să schimbe regimul de la Kremlin. Este vorba, pe de o parte, de marii oameni de afaceri care sunt în Rusia și care au intrat acum sub ghilotina sancțiunilor internaționale și, pe de altă parte, sunt cei care, dintr-un motiv sau altul, au ales calea străinătății și pot acționa din afara Rusiei. 

La un moment dat

Iar printre aceștia din urmă se numără Mihail Hodorkovski, oligarhul care, din apropiat al lui Putin s-a transformat în inamicul lui numărul 1 pentru ambițiile sale politice și a făcut aproape 10 ani de pușcărie înainte de a fi eliberat înainte de termen, la intervenția Germaniei, în urmă cu aproape opt ani. Înainte de a se stabili în străinătate, una dintre condițiile ridicate de Putin pentru scoaterea din închisoare a celui care a fondat și condus, la un moment dat, una dintre cele mai mari companii petroliere private din Rusia, IUKos, Hodorkovski se număra printre puținii oligarhi agreați de ruși. 

Comitet anti-război

Care este acum părerea rușilor greu de spus. Nu există sondaje de opinie în acest sens. Oricum, împreună cu mai multe personalități, Hodorkovski a pus acum umărul la înființarea unui Comitet anti-război și a făcut apel la cetățenii ruși să "se unească în lupta împotriva dictaturii agresive a lui Vladimir Putin", indiferent de opiniile lor politice. Pe lângă Hodorkovski, din Comitetul anti-război mai fac parte, printre alții, campionul mondial de șah Garry Kasparov, economiștii Serghei Guriev și Serghei Aleksașenko, politicienii Dmitri Gudkov și Vladimir Kara-Murza, antreprenorii Evgheni Cicivarhin și Boris Zimin

Într-un mesaj, fondatorii Comitetului declară că se simt ”responsabili din punct de vedere moral" pentru că nu au împiedicat războiul, iar conducerea țării și armata rusă ar trebui să fie numite criminali de război.

Unul dintre puținii respectați

Din cealaltă tabără, primul care și-a expus punctul de vedere privind războiul declanșat de Putin în Ucraina, a fost Oleg Deripaska, patronul gigantului RUSal, unul dintre cei mai mari furnizori modiali de aluminiu și ale cărui afaceri sunt acum puse, practic, la pământ de aventura militară a lui Putin. El a cerut să se pună capăt acestui ”capitalism de stat” și a declarat că pacea este importantă. 

La fel de vehement a fost și Oleg Tinkov, fondatorul Tinkoff Bank, care a declarat răspica că ”noi suntem împotriva acestui război”. Pe listă trebuie inclusiv și Aleksei Mordașov, coproprietarul altui gigant, Severstal, mare exportator de oțel pe piețele mondiale. Și mai sunt. În ceea ce-l privește pe Roman Abramovici, el a stat departe de Rusia în toți acești, ani, deși a fost implicat în politica țării în calitate de guvernator al regiunii Kamciatka, unde, după cum spun oamenii locului, a făcut lucruri excelente. Și se poate spune că da, Abramovici este respectat în Rusia. 

Bătălia va fi dură

Oligarhii care trăiesc în Rusia cunosc mai bine viața internă a țării, sunt familiarizați cu jocurile puterii, dar este greu de crezut că, dacă se vor decide să ia taurul de coarne, vor avea și susținerea totală a Occidentului. Spre deosebire de ceilalți oligarhi, plecați sau fugiți din țară, considerați victime de lumea civilizată, dar nu și în țara lor. Sunt două tabere care dacă se vor angaja într-o luptă pentru putere va fi o bătălie dură. 

Citește și Miliardarul rus Roman Abramovici chemat să salveze Ucraina și Rusia

Citește și Oligarhii ruși se ridică împotriva lui Putin: ”Suntem împotriva acestui război!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...

Rovinietă
Vot în Parlamentul European
Freepik.com
Cseke Attila
Foto arhiva: Reuters
Flacără la aragaz / Foto: Freepik

Producţia de gaze a României scade, importurile explodează

Producția internă de gaze naturale a scăzut, iar...

ANAF / Foto: DCBusiness

Un nou trend ANAF: decizii de impunere cu sume estimate

Contribuabilii, în multe cazuri, întârzie cu depunerea...

Cladire de birouri. Foto: Pexels.com
Parcare. Foto: Freepik.com
Metrou Unirii 2

Guvernul a aprobat bugetul Metrorex. Care sunt cifrele

În şedinţa de joi, 16 octombrie, a Executivului, a fost...

Ghișeu / Foto: Freepik

Top experiențe de toamnă în Delta Dunării și pe litoral

Toamna aduce o atmosferă calmă atât în Delta Dunării,...

Calcule și socoteli

ANAF: procedura de anulare TVA trece exclusiv online

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Finantare. Sursa: Freepik.com
Grecia. Foto: Freepik.com
ASF trebuie să mai lucreze pe text

pixel