Răzvan Rusu, fondator Răzvan Idicel: De la ceaun pe scena Bursei de Valori – povestea unei afaceri născute din pasiune și perseverență

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Răzvan Rusu, Fondator și CEO Răzvan Idicel / Foto: Vlad Roibu
Răzvan Rusu, Fondator și CEO Răzvan Idicel / Foto: Vlad Roibu
EXCLUSIV
Una dintre firmele premiate la Gala BVB Arena 2024 a fost și Răzvan Idicel, o fabrică ce produce conserve după metode tradiționale, la ceau și foc de lemne.

Răzvan Rusu, fondatorul și CEO-ul companiei Răzvan Idicel, specializată în producerea de gemuri și zacuscă fabricate manual la ceaun, a fost premiat la un eveniment al Bursei de Valori București, marcând astfel un moment de referință în parcursul său antreprenorial. Într-un discurs emoționant, Răzvan a povestit cum, de la începuturile sale umile în satul Idicel Pădure, a reușit să crească afacerea sa de la 600.000 de euro la aproape 2 milioane de euro în doar trei ani.

„Amestecând în ceaun sub clar de lună, nu mă gândeam că voi ajunge pe scena BVB”

„La 22 de ani am început această călătorie, iar astăzi, la 35, mă aflu pe scena Bursei de Valori București. Cine s-ar fi gândit că acum doisprezece ani, amestecând în ceaun cu Veronica, sub stele și clar de lună, voi ajunge aici? Eu cu siguranță nu mă gândeam la asta, ci doar la cum să termin dulceața și să mă culc,” a declarat Răzvan Rusu.

Dragoste pentru natură și comunitate, motorul succesului

Răzvan a subliniat că dragostea pentru natură, comunitate și pentru un produs bine făcut l-au motivat să continue și să crească afacerea. „Ceea ce mă onorează cel mai mult este votul publicului, care simt că vine direct prin cumpărăturile pe care le fac. Am crescut cu 70% datorită încrederii lor,” a adăugat fondatorul Răzvan Idicel.

Pasiunea și sacrificiul personal, cheia succesului

Răzvan a povestit și despre decizia sa de a se muta împreună cu familia în satul natal Idicel Pădure, odată cu începutul pandemiei, pentru a proteja sănătatea familiei și pentru a se concentra pe dezvoltarea afacerii. „Am stat doi ani în mansardă, în frig, deasupra fabricii, dar am reușit să creștem afacerea datorită susținerii familiei și a comunității care m-a votat.”

300.000 de borcane la ceaun și o echipă de la sat

Un alt punct central al discursului a fost importanța echipei sale, în special a Veronicăi, care conduce acum o echipă de șapte femei, toate lucrând manual la producția gemurilor și zacuștelor. „Veronica nu a avut niciun job până la 50 de ani, iar acum dă de mâncare la sute de mii de oameni. Acesta este spiritul autentic al unei afaceri de la țară,” a spus cu mândrie Răzvan.

Răzvan Rusu a încheiat discursul mulțumind publicului și echipei sale pentru susținerea continuă, afirmând că această recunoaștere este o mare realizare atât pentru el, cât și pentru întreaga comunitate din Idicel Pădure.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik
Freepik.com
Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Muncitori
Tichete de valoare
Bani
Cumparaturi online. Foto: Pexels.com
Bani
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Pistol. Foto: Freepik.com
Birou firma. Foto: Freepik.com

pixel