Recalcularea pensiei 2022. Cine și cum poate cere acest lucru

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Dosare de pensie
Dosare de pensie
Pensia se poate recalcula chiar și pentru cei care aleg să își continue activitatea și după ce au ieșit la pensie.

Astfel cei care doresc să și se recalculeze pensiile trebuie să depună o cerere pentru acest lucru astfel că vor fi luate în calcul și noile contribuții plătite, în continuare.

Așadar, cei care realizează stagiu de cotizare și după vârstă de pensionare beneficiază de acest drept, conform art.107 din Legea pensiilor. 
 
Potrivit Legii nr.263/2010 "Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege și prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia (...)".
 
Cine și de ce poate cere recalcularea pensiei

Așa cum spuneam și mai sus, recalcularea pensiei poate fi cerută ce cei care își continuă activitate și după ce au ieșit la pensie dar și cei care nu au depus toate actele necesare pentru calcularea corectă a pensiei. De pildă o adeverință de vechime care a fost omisă sau procurată mult mai târziu.

Astfel, cererea de recalculare a pensiei se depune la casa de pensii de care solicitantul aparține. Cererea se poate descărca de pe site-ul Casei Naționale de Pensii Publice.

Citește și: Recalcularea pensiilor. Ministrul Muncii şi preşedintele Casei de Pensii vin cu vestea aşteptată de milioane de români

Cine poate beneficia 

Conform art.107 din Legea nr.263/2010 se spune că "Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. (4) Pensionarii pentru limita de vârstă care, după dată înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicită recalcularea pensiei, în condițiile legii".

Când se primește pensia recalculată

Tot la art. 107 din Legea pensiilor apune că  sumele rezultate în urma recalculării se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
 
Așadar, după ce recalcularea a fost aprobată și realizată, în condițiile legii, începând cu luna care urmează persoanele pot primi o pensie mai mare, după caz.

De reținut 

Deocamdată este încă, în vigoare, legea nr.263/2010 iar începând cu data de 1 septembrie 2023, aceasta va fi înlocuită cu Legea 127/2019.
 
Potrivit OUG 8/2021, care a apărut în Monitorul Oficial în luna februarie 2021, aplicarea legii 127/2019 a fost amânată, deși fusese programată să între în vigoare la 1 septembrie 2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lacat. Freepik.com

Val de radieri. Peste 83.000 de firme au dispărut în 2025

Capitala și marile județe, în fruntea radierilor de...

Ședință de guvern
Gaze / Foto: Freepik
Bursa de Valori Bucuresti / Foto: BVB
Femeie care lucrează la calculator / Foto: Freepik
Foto: REUTERS
ANA - chatbot ANAF
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, 2,4 milarde de lei

Nou împrumut uriaş făcut de Ministerul Finanţelor.

Baraj. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Cine domină piața mezelurilor din România

RisCo.ro a făcut o analiză a cifrei de afaceri a celor...

Paine. Foto: Freepik.com
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Bani și aur
Whatsapp / sursa foto: Freepik.com
Inselatorie prin telefon. Foto: Freepik.com

Înşelătorie pe WhatsApp cu false mesaje de la curieri

Continuă campaniile de fraude prin platforme populare...

Hârtii, documente, acte
Grafic. Foto: Freepik.com

Metalul care s-a scumpit cu peste 260% într-un singur an

Creştere spectaculoasă a preţului acestui metal preţios.

Ministerul Finanțelor modifică regulile pentru accize

Noi reguli pentru accizele nearmonizate: Finanțele...

Gaze / Foto: Unsplash
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
United States Immigration and Customs Enforcement
Foto: Freepik

10 strategii financiare pentru tineri la început de an

Începutul unui nou an este momentul ideal pentru tineri...

Foto: Pixabay

Societate imprevizibilă, siguranță reală

Trăim într-o perioadă în care sentimentul de siguranță...

Acord comercial Canada - China
Lingou de aur
Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video
Ministerul de Finanțe
Dacia Sandero
Saci cu lapte praf

Încă o companie retrage lapte praf de pe piață

Producătorul francez de alimente și băuturi Vitagermine...


pixel