Recomandările FMI pentru României: Mențineți o politică monetară restrictivă

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
FMI avertizează! Încetarea livrărilor de gaze ruseşti ar provoca o recesiune severă
FMI avertizează! Încetarea livrărilor de gaze ruseşti ar provoca o recesiune severă
Politica monetară în România trebuie să rămână una restrictivă având în vedere faptul că inflaţia de bază în România a crescut, parţial din cauza presiunilor venite din partea cererii interne, apreciază Fondul Monetar Internaţional (FMI) într-un raport economic regional privind Europa, publicat miercuri.

"În România şi Turcia, politica monetară trebuie să rămână restrictivă pentru a ţine sub control presiunile inflaţioniste şi a consolida credibilitatea politicii monetare", susţine FMI.

Potrivit "World Economic Outlook", publicat în luna octombrie, FMI şi-a revizuit în urcare estimările privind evoluţia preţurilor de consum în România în 2019, până la o creştere medie anuală de 4,2%, faţă de un avans de 3,3% preconizat în primăvară, în timp ce în 2020 preţurile ar urma să crească cu 3,3%, faţă de o majorare de 3% cât estima în primăvară.

În ceea ce priveşte politica fiscală, FMI susţine că, având în vedere faptul că multe ţări se apropie de nivelul maxim al ocupării, precum şi nivelul ridicat de îndatorare din multe state europene, poziţia fiscală ar trebui să rămână ancorată de obiectivele bugetare pe termen mediu, permiţând stabilizatorilor automaţi să funcţioneze în mod liber.

"Ţările cu un nivel ridicat al datoriei publice şi deficitului ar trebui să continue consolidarea fiscală pentru a reduce vulnerabilităţile economice, exceptând acolo unde cererea privată este atât de slabă încât o consolidare ar duce ritmul de creştere cu mult sub potenţial", se arată în raportul FMI.

Citește și Pensii majorate cu 40%. Ce trebuie să facă statul. Soluția e simplă

De asemenea, instituţia financiară internaţională a pus din nou accentul pe reformele structurale, care rămân esenţiale pentru a îmbunătăţi potenţialul de creştere. "Politicile destinate creşterii gradului de participare a forţei de muncă şi de perfecţionare a capitalului uman (inclusiv prin transferul taxelor dinspre muncă, extinderea programelor de ucenicie şi adaptarea educaţiei la nevoile pieţei muncii) ar trebui implementate urgent, având în vedere creşterea provocărilor demografice şi evoluţiile tehnologice în regiune", susţine FMI.

În sfârşit, FMI apreciază că, în multe state emergente din Europa, întărirea guvernanţei şi îmbunătăţirea eficienţei sectorului public rămân imperative pentru a susţine procesul de convergenţă a standardelor de viaţă spre cele din Europa avansată.

Luna trecută, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere la 4% estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an. Dacă în luna aprilie, FMI estima că România va înregistra în acest an o creştere economică de 3,1%, urmată de un avans de 3% în 2020, în raportul "World Economic Outlook", publicat la mijlocul lunii octombrie, instituţia financiară internaţională şi-a revizuit, în sus, prognozele referitoare la avansul economiei româneşti până la 4% în 2019 şi la 3,5% în 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel