Redeschiderea școlilor în Norvegia. Nimeni nu a anticipat așa ceva

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Totuși, hopul nu a fost încă trecut
Totuși, hopul nu a fost încă trecut
Redeschiderea grădiniţelor şi a şcolilor din Norvegia în luna aprilie nu a reaprins epidemia cauzată de noul coronavirus până în acest moment, au afirmat luni autorităţile sanitare din această ţară nordică, al căror anunţ a diminuat astfel o parte dintre îngrijorările populaţiei, informează AFP.

Norvegia s-a numărat printre primele ţări din Europa care au adoptat măsuri de relaxare a restricţiilor, redeschizând pe 20 aprilie ''barnehager'' - echivalentul creşelor şi grădiniţelor -, iar apoi, o săptămână mai târziu, şcolile din ciclul primar, în care învaţă copii cu vârste cuprinse între şase şi zece ani.

Redeschiderea acestor unităţi, închise începând cu 12 martie, a generat un val de nelinişti, în special în rândul părinţilor. O pagină de Facebook intitulată ''Copilul meu nu trebuie să fie un cobai pentru COVID-19'' a adunat circa 27.000 de membri. Temerile au fost mari și, practic, nimeni nu a anticipat o asemenea evoluție a situației. 

''Nu am observat până la acest moment ca deschiderea şcolilor şi a barnehager să fi avut un efect negativ asupra situaţiei epidemiologice'', a declarat luni un înalt responsabil din cadrul Institutului norvegian de sănătate publică, Frode Forland, cu prilejul unei conferinţe de presă zilnice.

''Dacă relaxarea măsurilor ar fi avut un astfel de efect, ar fi trebui să începem astăzi să-l constatăm sub forma unei creşteri a cifrei infectărilor'', a spus el. Acest observaţie este valabilă şi pentru saloanele de coafură, pentru cabinetele de fizioterapie şi alte servicii de îngrijire, autorizate la rândul lor să se redeschidă din 27 aprilie, a mai spus acelaşi oficial norvegian.

Citește și Bulgarii redeschid turismul intern. Planurile de salvare a sezonului

''Cu toate acestea, este încă puţin prea devreme pentru a constata impactul în ceea ce priveşte spitalizările şi urmărim situaţia cu o atenţie sporită'', a precizat el. Celelalte şcoli norvegiene, colegii şi licee, se vor redeschide săptămâna aceasta. Accesul în creşe şi şcoli este determinat de respectarea unor reguli sanitare stricte: copiii sunt organizaţi în grupuri mici care nu interacţionează între ele, respectă distanţarea fizică, igiena mâinilor şi organizarea orelor de predare în aer liber atunci când acest lucru este posibil.

Doar şapte noi cazuri de coronavirus au fost oficial recenzate duminică în Norvegia, bilanţul total ajungând la 8.106 infectări de la debutul epidemiei şi 224 decese în această ţară cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel