Regina Elisabeta, decisă să pună piciorul în prag. Harry, în vizor

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Planul de evadare al Reginei, "Candid" în cazul în care o bombă ar lovi Marea Britanie
Planul de evadare al Reginei, "Candid" în cazul în care o bombă ar lovi Marea Britanie
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a angajat o echipă de avocați pentru a a-i da o lecție prințului Harry și soției acestuia, Meghan Markle, care au „atacat în repetate rânduri” familia regală, susține publicația The Sun.

Potrivit tabloidului, Suverana este gata să meargă în instanță, dar speră ca rudele sale își vor reveni și vor putea capăt conflictului care a afectat în mod serios în primul rând relațiile dintre Harry și fratele mai mare al acestuia, prințul William. 

„Totul are o limită, chiar și îngăduința, răbdarea. Până când vor mai tolera un astfel de comportament. Regina și familia sale s-au săturat de atâtea săgeți aruncate de fiul cei mic al regretatei prințese Diana. (...) Este cazul ca Harry și Meghan să afle și să înțeleagă că atacurile repetate sunt de neacceptat", a declarat o sursă din apropierea familiei regale, precizând că avocații se consultă acum cu experți în defăimare.

Același The Sun scrie că, după toate probabilitățile, avocații vor trimite note avertisment editurii Penguin Random House, care urmează să publice memoriile prințului Harry, pe care el „le scrie nu din puctul de vedere al unei persoane sortite, prin naștere, să fie prinț, ci prin prisma omului care a devenit”.

Citește și Două documente de care Regina Elisabeta nu are nevoie, deși sunt importante

Relația dintre prințul Harry și Meghan Markle, pe de o parte, și Palatul Buckingham, pe de alta, s-a înrăutățit definitiv în martie 2021, după interviul catalogat drept scandalos acordat de cei doi prezentatoarei de televiziune Oprah Winfrey, în care ducesa de Sussex a făcut aluzie la sentimentele rasiste ale unor membri ai familiei regale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia

pixel