Viața IMM-urilor se simplifică: dispar obligații vechi de ani
Guvernul a aprobat o modificare...
Este vorba despre o indemnizație lunară în valoare de 600 de lei (care se poate majora în anumite cazuri), numită indemnizație de sprijin, și de o sumă fixă în cuantum de 1.500 de lei pe an, ambele introduse în legislația privind adopțiile prin Legea nr. 268/2020.
Obținerea indemnizației de sprijin
Suma de 600 de lei se acordă celor ce adoptă un copil cu vârsta cuprinsă între trei și șase ani, încadrat în grad de handicap ușor sau mediu ori care face parte dintr-un grup de doi frați adoptabili împreună, până când acesta dobândește capacitatea deplină de exercițiu, adică, de principiu, până la 18 ani.
Indemnizația de sprijin se poate majora la 900 de lei, dacă cel adoptat are peste șapte ani, e încadrat în grad de handicap accentuat/grav, infectat cu HIV sau bolnav de SIDA ori face parte dintr-un grup de cel puțin trei frați adoptabili împreună.
În privința documentelor necesare, este nevoie de o cerere a adoptatorului sau a unuia dintre soții care au adoptat copilul/copiii”, o copie a hotărârii judecătorești de încuviințare a adopției, copia actului de identitate a solicitantului, copia certificatului de naştere al copilului, dar și acte care dovedesc încadrarea într-un grad de handicap ușor sau mediu ori că cel adoptat face parte dintr-un grup de doi frați adoptabili împreună. Dosarul se depune la direcțiile județene de asistență socială și protecție a copilului, informează Avocatnet.
Obținerea celor 1.500 de lei pe an
Acești bani pot fi obținuți de adoptator pentru a asigura copilului adoptat “servicii de recuperare/ reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură”. În acest scop, se depune o cerere în acest sens la direcția județeană de asistență socială și protecție a copilului de care aparțin, fie în format fizic, fie în format electronic.
Citește și Ce sporuri și indemnizații se pot acorda. La cât se ajunge și cum se stabilesc
Cererea trebuie însoțită de copia unui document eliberat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care atestă faptul că adoptatul se află în perioada etapei de monitorizare postadopţie, precum și de copia documentului eliberat de medic, psiholog sau asistent social prin care se recomandă servicii de recuperare sau reabilitare medicală, psihologică sau de altă natură.
Plata acestei indemnizații se face în cel mult 45 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii. În cazul în care valoarea facturii sau facturilor depuse este mai mică de 1.500 de lei, solicitanții primesc suma ce apare în documente, iar, în situația în care este mai mare, primesc 1.500 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul a aprobat o modificare...
Sistemul energetic național a...
Argintul s-a prăbușit cu 30%...
India și Uniunea Europeană au...
Alianța OPEC+ a convenit, în...
Anul 2026 va fi decisiv pentru...
Bitcoin, cea mai mare...
Arieratele bugetului general...
Furnizorul de componente auto...
Prăbușire istorică a...
O modificare importantă în relația dintre contribuabili...
Guvernul federal al Statelor...
Sistemul electroenergetic al...
Guvernul calmează haosul din...
Legea care majorează capitalul...
Nvidia intenționează să facă o...
Cel puțin o persoană a murit și...
Companiile cu capital românesc...
Actorul american Steven Seagal...
Probleme grave în rețeaua...
Zvonurile despre anulări în...
Circulaţia pe drumurile...
Numărul beneficiarilor de...