Reşedinţele oficiale ale reginei Elisabeta a II-a se vor redeschide curând

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Lucruri INTERZISE pe care NU le poți face în fața Reginei Elisabeta
Lucruri INTERZISE pe care NU le poți face în fața Reginei Elisabeta
Reşedinţele oficiale ale reginei Elisabeta a II-a se vor redeschide pentru public începând cu 23 iulie, în contextul temerilor faţă de situaţia locurilor de muncă ale angajaţilor familiei regale britanice în urma crizei declanşate de noul coronavirus, informează AFP.

Închise de mai multe luni din cauza pandemiei, castelul Windsor, galeriile reginei şi grajdurile regale ale Palatului Buckingham din Londra, precum şi Holyroodhouse din Edinburgh vor primi din nou publicul peste trei săptămâni, a anunţat miercuri Royal Collection Trust, care administrează reşedinţele casei regale.

Alte locuri ale monarhiei britanice precum ''State Room'' de la Buckingham Palace sau reşedinţa prinţului Charles rămân închise până la dispoziţii ulterioare.

Problemele provocate de epidemia de COVID-19, care a dus la moartea a peste 44.000 de persoane în Regatul Unit, nu au ocolit casa regală. Charles, moştenitorul coroanei, a contractat el însuşi o formă uşoară de COVID-19.

Prețul aurului. PRAG PSIHOLOGIC, depășit. Nu l-a mai atins din 2011

Asemenea întregii economii britanice, monarhia se teme că va fi lovită din plin de efectele crizei.

Potrivit Daily Telegraph, Royal Collection Trust, instituţia care gestionează domeniile regale, se aşteaptă la o scădere dramatică a veniturilor în acest an, cu 63 de milioane de lire sterline (70 de milioane de euro), pentru a ajunge la 13 milioane de lire sterline. Cotidianul mai menţionează un plan de plecări voluntare ale angajaţilor, îngheţarea salariilor şi consultări pe tema regimului de pensionare.

Într-o notă citată de cotidianul conservator, Lordul Chamberlain, administratorul domeniilor regale, subliniază că numărul vizitatorilor riscă să rămână inferior unei perioade normale timp de ''mai mulţi ani''.

Astfel, contribuţia la finanţele regale ale Royal Collection Trust, care reprezintă circa o cincime din veniturile coroanei, va fi ''considerabil redus''.

Potrivit Lordului Chamberlain, este ''puţin probabil'' ca economiile care rezultă din scăderea activităţilor întreprinse de membrii casei regale ''să compenseze în totalitate reducerea anticipată a veniturilor''.

Temerile vizează şi personalul Palatului Buckingham, pe care suverana de 94 de ani şi soţul său, prinţul Philip, de 99 de ani, l-au lăsat în urmă la începerea pandemiei pentru a se muta la castelul Windsor, aflat la o distanţă de circa 40 de kilometri vest de Londra.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Naționala a României
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

BVB
ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)

pixel