Membrii grupării teroriste palestiniene Hamas au atacat sâmbătă Israelul într-un atac fără precedent. Țările occidentale, în frunte cu Statele Unite, au denunțat atacul și au promis sprijin pentru Israel, informează Reuters.
În această perspectivă, creșterea riscului geopolitic ar putea genera mai multe achiziții de active precum aurul și dolarul și ar putea stimula cererea pentru titlurile de stat americane, pentru care deja au sporit vânzările în urma declanșării acestui conflict armat, arată analiștii.
"Acesta este un bun exemplu pentru care oamenii au nevoie de aur în portofoliile lor. Este o acoperire perfectă împotriva riscurilor cauzate de conflictele internaționale", a declarat Peter Cardillo, economist-șef la Spartan Capital Securities, care a preconizat că dolarul va de câștigat și el cu această ocazie.
"Ori de câte ori există turbulențe internaționale, dolarul se apreciază", a spus Cardillo.
În ultimele săptămâni au existat așteptări că ratele dobânzilor din SUA vor rămâne mai mult timp la un nivel ridicat. Randamentele obligațiunilor au crescut, în timp ce dolarul american a avut o serie de creșteri. Între timp, acțiunile au avut pierderi puternice pentru al treilea trimestru, dar s-au stabilizat în ultima săptămână.
"Dacă acesta este un moment important pentru piața internațională sau nu, depinde de cât timp durează acest conflict și dacă alții actori vor fi implicați în conflict", a declarat Brian Jacobsen, economist șef la Annex Wealth Management, despre situația din Israel. Economistul a pus la îndoială amploarea impactului asupra prețului petrolului, în ciuda faptului că Iranul a crescut producția pentru combustibil.
Militanții libanezi Hezbollah s-au alăturat războiului, atacând Israelul în această dimineață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...