Roboții vor înlocui muncitorii la Amazon? Ultima lor invenție pune pe gânduri VIDEO

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Amazon, al doilea angajator ca mărime din Statele Unite
Amazon, al doilea angajator ca mărime din Statele Unite
Sunt roboții viitorul Amazon? Laboratorul de robotică al gigantului american din domeniul comerțului online lucrează la automatizarea centrelor sale de distribuție din întreaga lume.

"Ceea ce vom face în următorii cinci ani va depăși ceea ce am făcut în ultimii 10 ani", a avertizat, la o conferință de presă, Joe Quinlivan, vicepreședintele departamentului de robotică al Amazon din cadrul centrului de inovare, deschis în urmă cu un an la Westborough, în nord-estul Statelor Unite.

Compania, fondată în urmă cu 28 de ani de Jeff Bezos, a prezentat cea mai recentă creație a sa, un braț robotic galben numit "Sparrow", capabil să detecteze, să selecteze și să gestioneze "milioane de produse" de toate formele și dimensiunile. Spre deosebire de predecesorii săi, care pot doar să orienteze pachete, "Sparrow" poate manipula obiecte cu ajutorul tuburilor sale cilindrice care le aspiră și le plasează în diferite coșuri.

Acest lucru le va permite angajaților să nu mai facă mișcări repetitive, concentrându-se pe activități "mai interesante, mai satisfăcătoare", îmbunătățind în același timp nivelul de "siguranță", explică Tye Brady, manager la Amazon Robotics. Aproape 75% din cele 5 miliarde de comenzi procesate de gigantul comerțului online sunt deja gestionate de un anumit tip de robot, potrivit lui Joe Quinlivan.

Amenințare pentru locurile de muncă?

"Nu este vorba despre mașini care să înlocuiască oamenii. Este vorba despre mașini și oameni care lucrează împreună", spune Brady. Robotizarea companiei a creat peste un milion de locuri de muncă în ultimii ani, inclusiv în domeniul ingineriei, al întreținerii, al tehnicienilor și al operatorilor, spun oficialii Amazon.

Deși ideea că automatizarea muncii ar duce la pierderi masive de locuri de muncă nu este susținută de cifrele recente publicate în iulie de Biroul de Statistică al SUA, utilizarea sporită a roboților poate avea totuși un impact negativ asupra angajaților.

Deși elimină o parte din volumul de muncă din depozite, aceste tehnologii pot contribui cu adevărat "la creșterea volumului de muncă și a ritmului, cu noi metode de monitorizare a angajaților", au avertizat cercetătorii de la UC Berkeley într-un studiu din 2019. Ei au dat exemplul jocului video MissionRacer folosit de Amazon, care îi pune pe angajați unul împotriva celuilalt pentru a asambla mai repede comenzile clienților.

Robotizarea poate fi, de asemenea, folosită de angajatori pentru "a reduce nivelul de calificare necesar pentru un loc de muncă, pentru a reduce costurile de formare și de recrutare", ceea înseamnă, de fapt, "o înghețare a salariilor și nesiguranța locului de muncă", potrivit aceleiași surse.

Acuzat în mod regulat de criticii săi de "sclavie modernă", Amazon, al doilea angajator ca mărime din Statele Unite după gigantul Walmart, a reușit până acum să respingă orice încercare de sindicalizare a angajaților, cu excepția unui depozit din New York. Gigantul comerțului online, care a cumpărat compania de robotică Kiva în urmă cu zece ani, dezvoltă programe de calculator, inteligență artificială, învățare automată, manipulare robotică, simulare, analiză predictivă și proiectare de prototipuri.

Pentru a scurta timpul dintre momentul în care un client achiziționează un produs și momentul în care îl primește, Amazon intenționează, de asemenea, să facă livrări ușoare de colete cu drona în două orașe din California și Texas până la sfârșitul anului.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com

pixel