Românii au ales. Adrian Negrescu: Un vot împotriva unei clase privilegiate

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Buletin de vot / FOTO: Facebook AEP
Analistul financiar Adrian Negrescu face, într-o postare pe pagina sa de Facebook, o radiografie a votului de duminică.

În opinia sa, rezultatul alegerilor de ieri reflectă eșecul profund al politicii duse în ultimele două decenii de o clasă politică înrădăcinată în privilegii și autosuficiență. Așa-numita „aristocrație bugetară” și-a creat, potrivit lui Adrian Negrescu, propriul stat, cu reflexe fanariote, în care accesul la resurse publice a fost rezervat unui cerc restrâns de interese. „Și-au acordat privilegii lor și familiilor lor, s-au îmbogățit peste noapte profitând de fondurile UE, de contractele din bani publici, de legile date cu dedicație.”, scrie expertul financiar.

Potrivit aprecierilor sale, acești decidenți au ignorat problemele reale ale societății, au trecut cu vederea exodul masiv al românilor și au afectat grav economia prin decizii arbitrare, precum majorarea taxelor fără o justificare solidă.

Decizii cinice care au alimentat nemulțumirea

Anul 2024 a debutat cu două măsuri profund impopulare: anularea indexării pensiilor și înghețarea alocațiilor pentru copii. Aceste decizii au fost percepute ca o insultă suplimentară, în condițiile în care guvernul aloca bani pentru „investiții în stadioane, în prime și mașini de lux pentru aristocrații bugetari”. În contrast, cetățenii de rând au fost lăsați să suporte costul celei mai mari inflații din Uniunea Europeană și al unor taxe crescute aberant în ultimii patru ani, explică Adrian Negrescu.

Oamenii nu sunt proști. Românii nu mai stau cu mâna întinsă pentru un litru de ulei și un kilogram de făină. Asta n-au înțeles, că oamenii și-au dat seama că ‘nobilimea bugetară’ i-a taxat”, afirmă analistul în postarea sa. 

Soluția: un guvern de specialiști, nu de oportuniști

Votul recent exprimă eșecul politic și economic al actualei coaliții. Se întrevede o întrebare esențială: vor reuși lideri precum George Simion sau Nicușor Dan să impună reforme reale, evitate până acum cu obstinație de actualii guvernanți?

Am mai spus-o și o repet: din actuala criză nu vom ieși decât cu un guvern de tehnocrați, de specialiști în domeniile lor, cu un guvern suplu – de 15 oameni, fără secretari de stat politici”, subliniază Adrian Negrescu.

El subliniază că este nevoie de o reformă administrativă profundă, de ajustarea taxării muncii, de reducerea poverii fiscale asupra mediului de afaceri, de privatizarea companiilor de stat falimentare și de o luptă reală împotriva evaziunii. „Nu o poți face cu pseudo-specialiști din zona politică, habarniști de meserie, cărători de geantă la partid, combinatori de ajutoare de stat și afaceri cu dedicație pentru aristocrația bugetară”, concluzionează analistul financiar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...

Bani
Gabriel Biriș
Adrian Nica, șeful ANAF
Daniel Dăianu
Camion alimentează la o benzinărie / Foto: Freepik

pixel