Rusia a dat-o la schimb pe Brittney Griner pentru traficantul de arme Viktor Bout

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Brittney Griner dată la schimb pentru traficantul de arme Viktor Bout
Brittney Griner dată la schimb pentru traficantul de arme Viktor Bout
Rusia a eliberat-o joi pe vedeta WNBA Brittney Griner, într-un schimb de prizonieri, în timp ce SUA l-au eliberat pe cunoscutul traficant de arme rus Viktor Bout, dar nu au reușit să obțină libertatea unui alt american, Paul Whelan, care este încarcerat de aproape patru ani.

Tranzacția, a doua în opt luni, pe fondul tensiunilor legate de invazia Rusiei în Ucraina, a asigurat eliberarea celui mai important american deținut în străinătate și a atins un obiectiv politic de top al președintelui Joe Biden. Dar a presupus un preț greu așa cum a fost descris de oficialii americani.

"Este în siguranță, este în avion, se află în drum spre casă", a declarat Biden de la Casa Albă, unde a fost însoțit de soția lui Griner, Cherelle, și de oficiali ai administrației.

Autorizarea lui Biden de a-l elibera pe Bout, infractorul rus poreclit cândva "Negustorul Morții", a subliniat urgența sporită cu care se confruntă administrația sa pentru a o aduce pe Griner acasă, în special după recentul verdict dat de un trabunal  din Rusia care a condamnat-o la închisoare pentru acuzații de trafic de droguri și transferul ulterior într-o colonie penală.

Ministerul rus de Externe a confirmat schimbul, afirmând într-o declarație transmisă de agențiile de presă rusești că schimbul a avut loc în Abu-Dhabi și că Bout a fost trimisă acasă.

Să ne amintim cine este Viktor Bout

Supranumit în diferite moduri "negustorul morții" și "spărgătorul de sancțiuni" pentru abilitatea sa de a eluda embargourile asupra armelor, Bout, în vârstă de 55 de ani, a fost unul dintre cei mai căutați oameni din lume înainte de arestarea sa în 2008 pentru mai multe acuzații legate de traficul de arme.

Timp de aproape două decenii, Bout a devenit cel mai cunoscut traficant de arme din lume, vânzând armament unor state supuse sancțiunilor, grupuri de rebeli și lideri și criminali din Africa, Asia și America de Sud.

Notorietatea sa a fost atât de mare încât viața sa a inspirat unui film de la Hollywood, Lord of War din 2005, în care Nicolas Cage joacă rolul lui Yuri Orlov, povestea unui traficant de arme care se bazează pe viața lui Bout.

Chiar și așa, originile lui Bout au rămas învăluite în mister. Biografiile sunt în general de acord că s-a născut în 1967 la Dușanbe, pe atunci capitala Tadjikistanului sovietic, în apropiere de granița cu Afganistanul.

Un lingvist talentat, care mai târziu și-a folosit cunoștințele de engleză, franceză, portugheză, arabă și persană pentru a-și construi un imperiu internațional al armelor, Bout ar fi frecventat clubul Esperanto din Dushanbe în tinerețe, devenind fluent în această limbă artificială.

A urmat un stagiu în armata sovietică, unde Bout a declarat că a obținut gradul de locotenent, servind ca translator militar inclusiv în Angola, o țară care mai târziu ar fi devenit esențială pentru afacerile sale.

Marea descoperire a lui Bout a venit în zilele de după prăbușirea blocului comunist în 1989-1991, profitând de o abundență bruscă de armament din epoca sovietică aruncat la gunoi pentru a alimenta o serie de războaie civile fratricide în Africa, Asia și nu numai.

Odată cu dezintegrarea vastei flote aeriene a Uniunii Sovietice, Bout a reușit să achiziționeze o escadrilă de aproximativ 60 de avioane militare sovietice vechi. A stabilit baza acestei flote în Emiratele Arabe Unite, flotă cu ajutorul căreia și-a putut livra produsele în întreaga lume.

Motto-ul lui Bout: Afaceri mai presus de politică

Într-o biografie din 2007 intitulată "Negustorul Morții: Arme, Avioane și omul care face posibil războiul”, carte scrisă de Douglas Farah și Stephen Braun, se dau mai multe detalii despre comerțul ilicit al lui Bout.

De la o bază din emiratul Sharjah din Golf, el și-a împletit imperiul de trafic de arme cu o afacere aparent inofensivă de logistică, insistând întotdeauna, atunci când a fost întrebat, că era un antreprenor legitim cu clienți respectabili.

Chiar și așa, Bout, care a apărut pentru prima dată pe radarul CIA în urma unor rapoarte despre un cetățean rus care făcea comerț cu arme din umbră în Africa, era, la începutul mileniului, unul dintre cei mai căutați oameni din lume.

Dar Bout, ai cărui clienți includeau grupuri rebele și miliții din Congo, Angola și Liberia, nu avea o ideologie fermă, având tendința de a pune afacerile mai presus de politică.

În Afganistan, el a vândut arme insurgenților talibani islamiști și dușmanilor lor din Alianța de Nord prooccidentală, potrivit "Merchant of Death".
În biografie se mai afirmă că Bout a furnizat arme președintelui liberian de la acea vreme Charles Taylor, care acum ispășește o pedeapsă de 50 de ani de închisoare pentru crimă, viol și terorism, precum și diferitelor facțiuni congoleze și grupului militant islamist filipinez Abu Sayyaf.

Sfârșitul a venit abia în 2008, după ce, în urma unei operațiuni elaborate a Agenției americane de combatere a traficului de droguri, Bout a fost urmărit în mai multe țări până la un hotel de lux din Bangkok.

În timpul unei operațiuni spectaculoase, Bout a fost surprins de camerele de luat vederi acceptând să vândă agenților americani sub acoperire, care se dădeau drept reprezentanți ai gherilei de stânga FARC din Columbia, 100 de rachete sol-aer, pe care le-ar fi folosit pentru a ucide trupele americane. La scurt timp după aceea, a fost arestat de poliția thailandeză.

După mai bine de doi ani de dispute diplomatice, în care Rusia a insistat că Bout este nevinovat și că cazul său are o încărcătură politică, acesta a fost extrădat în Statele Unite, unde a fost acuzat de o serie de acuzații, printre care conspirație pentru sprijinirea teroriștilor, conspirație pentru a ucide americani și spălare de bani.

Bout a fost judecat pentru acuzațiile legate de FARC, pe care le-a negat, iar în 2012 a fost declarat vinovat și condamnat de un tribunal din Manhattan la 25 de ani de închisoare, pedeapsa minimă posibilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursă / FOTO: Freepik

Scăderi pe linie la BVB: SIF-urile, cele mai mari pierderi

Bursa de Valori București (BVB) a încheiat sesiunea de...

Guvern sediu
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Locuri de muncă / FOTO: Freepik
Tren de mare viteză / FOTO: Freepik
Dolarul american / FOTO: Freepik

Dolarul continuă să cadă, ignorând orice acalmie

Datele privind inflația americană, o dezamăgire pentru...

Casă de schimb valutar
Sondă / FOTO: Freepik

Piața petrolului: OPEC nu știe ce se va întâmpla cu cererea

Câteva zile s-a spus că Orgnizația Țărilor Exportatoare...

Tancuri în Piața Roșie / Foto: Kremlin.ru

Rusia repune pe șine marele program de reînarmare

Rusia pare determinată să se pregătească pentru o...

Tractor pe câmp / FOTO: Freepik
Google / FOTO: Freepik

Google: Una dintre cele mai mari actualizări din ultimii ani

Material 3 Expressive: un nou suflu pentru Android.

Freepik.com
India / FOTO: Freepik
Blackout în Spania / Foto: Jorge Zapata / EPA / Agerpres

Pana de curent din Spania: Cauze tehnice, nu atac cibernetic

Executivul spaniol continuă să lucreze pentru a „face...

Banca Națională a României
Bani

Dobânzile joacă la milimetru: azi scad, mâine cine știe

Dobânzile scad ușor, dar randamentele titlurilor de stat...

Bucureștiul și-a luat bani de la bursă
Albacher
Freepik.com
România găzduiește una dintre cele mai avansate fabrici din lume pentru produse fără fum. foto: PMI
Mașini pe autostradă / Foto: Freepik
Judecătorie / Foto: Freepik
Rețele electrice / Foto: Freepik
Sediul Hidroelectrica
Bursa de la București
Freepik.com

Producţia industrială a României, în declin

INS a cumunicat că producţia industrială a României a...

Vladimir Putin

pixel