Rușii schimbă tactica în Ucraina! Trec la faza ”luăm cu ASALT”

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Mai mult pentru apărare
Mai mult pentru apărare
La o lună de la ultima zi de pace din Ucraina și de la ultima zi de liniște în lume, armata rusă schimbă tactica. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării și de la Moscova, care a anunțat, de asemenea și numărul militarilor care și-au  dat viața în războiul absord declanșat de Vladimir Putin. 

Inițial, Rusia nu a plănuit luarea cu asalt a orașelor ucrainene blocate, acum însă, principala misiune s-a schimbat și vizează eliberarea totală a Donbasului, a anunțat vineri general-colonelul Serghei Rudskoi, prim-adjunctul șefului Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, citat de agenția TASS.

"Inițial nu am plănuit să le luăm cu asalt pentru a preveni distrugerile și a minimiza pierderile în rândul personalului și civililor. Prin urmare, o astfel de posibilitate este avută acum în vedere, astfel că, pe măsură ce unitățile militare individuale își duc la îndeplinire misiunile primite, iar acestea sunt îndeplinite cu succes, forțele și mijloacele noastre se vor concentra pe scopul principal - eliberarea totală a Donbasului", a spus Rudskoi.

Pe de altă parte, același oficial a anunțat că armata rusă a distrus într-o lună 16 aerodromuri militare ucrainene importante și 39 de baze de depozitare și arsenale. "Au fost atacate 16 aerodromuri militare principale, de unde decolau avioanele de luptă ale forțelor aeriene ale Ucrainei. Au fost distruse 39 de baze de depozitare și arsenale, care conțineau până la 70% din toate echipamentele militare, materialul și combustibilul, precum și peste 1,054 milioane de tone de muniție", a spus el.

Câți soldați ruși au murit

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării al Rusiei, operațiunea militară specială rusă din Ucraina se desfășoară strict conform planului aprobat, prioritatea fiind evitarea pierderilor de vieți omenești civile. 

"Aș dori să subliniez că operațiunea militară specială se desfășoară strict în conformitate cu planul aprobat. Prioritatea necondiționată a acțiunilor forțelor armate ruse în timpul operațiunii este evitarea victimelor inutile în rândul populației civile", a spus el.

Pierderile de  vieți omenești nu au putut fi însă evitate. Pentru că, potrivit datelor prezentate de același minister de la Moscova, în Ucraina au fost uciși 1.351 de militari ruși și 3.825 au fost răniți". Potrivit Ministerului Apărării, pierderile trupelor ucrainene s-au ridicat la 30.000 de persoane.

Citește și Erdogan dezvăluie că Ucraina și Rusia au ajuns la "o înțelegere"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel