Salariile vor crește, în sectorul privat, cu peste 8%. Activitățile cu cel mai mare avans. Studiu

Autor: Antonio Grigore
Data actualizării:
Data publicării:
Companiile private din România estimează o creştere medie de 8,1% a salariilor de bază în 2022, după o majorare medie de 8,9% în acest an, arată studiul PayWell 2021, realizat de PwC România.

Majorarea salarială raportată pentru acest an este de aproape două ori mai mare faţă de cea pe care au anticipat-o respondenţii, de 4,68%, în ediţia studiului Paywell efectuată în 2020, într-o perioadă de incertitudine economică.

Dintre sectoarele prezente în studiu, cea mai mare creştere medie a salariilor în 2021, de 13,66%, a fost înregistrată de industrie, urmată de sectorul farmaceutic cu 10,51%, retail cu 8,2% şi sectorul bancar cu 8,01%.

"Deşi creşterile salariale de două cifre au revenit, din cauza inflaţiei, câştigurile reale sunt erodate. Pentru anul viitor, previziunile sunt optimiste, însă moderate, pentru că efectele pandemiei vor continua pe termen mediu, iar climatul economic va rămâne volatil", a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Pe categorii de angajaţi, cele mai mari creşteri salariale au fost înregistrate în categoria "experţi" (16,75%), restul specialiştilor, precum şi nivelurile de muncitori/operatori având parte de o creştere aproape de media pieţei. Cele mai mici creşteri au fost, şi în acest an, în categoria management de top.

În continuare, regiunea Bucureşti-Ilfov conduce detaşat, înregistrând un salariu mediu brut aproape dublu faţă de Moldova (8.850 lei faţă de 4.444 lei).

Citește și: ROBOR continuă să facă probleme celor cu credite


Pachetul salarial, tot mai important

Topul beneficiilor este condus, şi în acest an, de tichetele de masă, urmate de cafeaua şi răcoritoarele gratuite, zilele suplimentare de concediu, bonusurile acordate cu diferite ocazii şi abonamentele medicale.

"Beneficiile care erau populare şi înainte de pandemie au rămas în continuare apreciate, în special datorită fiscalităţii avantajoase, dar pachetele de beneficii au început să includă tot mai mult alte facilităţi, în special din categoria sănătăţii şi stării de bine a angajaţilor ("well-being"). Remarcăm, în mod deosebit, promovarea timpului liber ca beneficiu, precum şi accentul pe sănătatea mintală a angajaţilor (sesiuni de educaţie, terapie individuală sau linii dedicate de asistenţă pentru angajaţi).
Sunt în general beneficii care răspund problemelor generate de pandemie, cum sunt stresul suplimentar generat de munca de acasă, grija mai mare pentru sănătate şi timpul necesar pentru îngrijirea copiilor", a arătat şi Oana Munteanu, director People & Organisation PwC România şi coordonatoarea studiului Paywell.

Presiunea asupra pachetelor de recompensare necesare atragerii şi retenţiei oamenilor este similară perioadei de dinaintea pandemiei şi capătă valenţe noi, în contextul în care flexibilitatea muncii a devenit un criteriu tot mai important în alegerea angajatorului.

Studiul mai arată că salariile medii de top în 2021 au fost în departamentele de strategie, juridic şi IT, iar cea mai bine plătită grupă de vârstă este cea cuprinsă între 26 şi 43 de ani.

Numărul locurilor de muncă vacante a început să crească după redresarea economiei, iar în primul semestru era cu 3% peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, dar cu 31% mai mic decât în 2019. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik
Curieri livrează pachete / Foto: Freepik
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Contabil / Foto: Freepik
Bayer
Evacuarea muzeului Luvru / Capturi video
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Inundații / FOTO: Facebook DEER – Muntenia Nord

pixel