Salariu minim de 5.000 de lei. Joburi bine plătite într-un oraşel din România

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Se poate ajunge și la 12.000 de lei pe lună
Se poate ajunge și la 12.000 de lei pe lună
Cei 5.000 de lei sunt, de fapt, salariul minim, pentru că se poate ajunge și la 12.000 de lei pe lună! În ce domeniu? În sănătate. Mai precis la Spitalul din Bistrița, unde acum s-a încins o adevărat luptă pentru cele 24 de posturi de asistent medical scoase la bătaie.

Într-adevăr, salariile mari oferite de Spitalul Județean de Urgență din Bistrița, care numără deja 623 de asistenți medicali, i-au atras precum un magnet pe românii care vor un venit decent. Potrivit jurnaliștilor de la Bistrițeanu.ro, pentru susținerea examenului, s-au înscris 158 de candidați. În fața acestei avalanșe de doritori, conducerea unității a decis suplimentarea locurilor, de la 21 la 24.

„Proba practică se va face pe manechin simulator, iar la interviu se va analiza inclusiv dosarul profesional al candidatului. Va fi un punctaj care se stabilește pe dosarul profesional, iar la partea de interviu vor fi întrebări motivaționale, ce îl determină pe candidat să vină să lucreze în domeniul sănătății”, a explicat managerul Gabriel Lazany, citat de publicația menționată.

Legislația permite

Potrivit aceleeași surse, printre cei care vor să-și încerce norocul se regăsesc atât persoane care nu au lucrat niciodată în viața lor, dar și unele care, deși au prezentat un atestat de asistent medical, nu au diplomă de Bacalaureat. Și nu, nu e nimic anormal, pentru că legislația îi obligă pe pretendenții la un asemenea job să dispună de pregătire medicală și de atestat, nu și de diplomă de Bac.

Citește și Pensiile medicilor. Decizie de ultimă oră în Camera Deputaților

Gabriel Lazany a mai spus că „asistentul medical șef de la UPU are brutul undeva la 12.000 de lei. Acesta este un maxim, de acolo venim în jos. La urgență sunt cele mai mari salarii, urmată de terapia intensivă, de medicina legală, anatomia patologică, psihiatria. Oricum salariile sunt generoase și vorbim de salarii în jur de 1.000 de euro”, a explicat managerul spitalului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă
Ispectori ai ANAF și Vamei
Nave petroliere / Foto: Freepik
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Foto: Mihai Ciobanu
Adrian Negrescu
Petroliști venezueleni / Foto: PDVSA
Donald Trump
Servere / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Foto: Oana Pavelescu
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Benzinărie Lukoil

Un jucător saudit intră în cursa pentru activele Lukoil

Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...

Inspector antifraudă, ANAF
Vânzare online / Foto: Freepik
Kaufland. Foto: Mihai Ciobanu

Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Revelion

Kaufland România anunță programul de funcționare al...

Investiții / Foto: Freepik
TVA / Foto: DCBusiness
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.


pixel