"În contextul unui trafic de călători crescut, prilejuit de Sărbătoarea Sfintei Maria, CFR Călători operează cu întregul parc tehnic disponibil de material rulant şi are în vedere, operativ, sporirea capacităţii (vagoane suplimentare) de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, în funcţie de disponibilităţi", se menţionează în comunicat.
De asemenea, potrivit CFR Călători, în perioada 13-15 august 2021, pentru ca pelerinii să ajungă la slujbele de prăznuire a Adormirii Maicii Domnului, trenurile R şi IR care circulă pe distanţa Cluj Napoca - Gherla - Dej Călători şi retur, precum şi trenurile cu destinaţia Cluj Napoca dinspre/spre Moldova şi Banat, vor fi suplimentate cu vagoane pentru preluarea fluxului de călători spre/dinspre Mănăstirea Nicula de lângă Gherla şi la 45 de km de Cluj Napoca.
Totodată, trenurile CFR Călători care circulă pe liniile spre Putna şi Cacica vor fi suplimentate cu vagoane şi vor avea modificări în orarul de circulaţie, pentru transportul pelerinilor la centrele de pelerinaj. Potrivit sursei citate, în aceeaşi perioadă vor fi suplimentate cu vagoane şi Trenurile Soarelui, pentru ca turiştii care ajung pe litoral în acest sfârşit de săptămână să se poată bucura de serbările organizate pentru Ziua Marinei Române.
Pentru a preîntâmpina situaţiile neplăcute generate de epuizarea locurilor la trenuri, CFR Călători recomandă pasagerilor să folosească toate trenurile puse la dispoziţie de CFR Călători din graficul unei zile de circulaţie şi să îşi cumpere legitimaţiile de călătorie utilizând canalele de distribuţie. În data de 15 august vor fi deschise doar agenţiile de voiaj CFR Călători care funcţionează în incinta centrelor comerciale Titan, Carrefour Colentina din Bucureşti şi Iulius Mall Iaşi.
"CFR Călători face eforturi susţinute pentru menţinerea în circulaţie a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalaţii de climatizare. Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic - funcţional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot apărea situaţii în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna şi peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametri normali", se mai precizează în comunicat.
Citește și S-a aflat cât faci cu trenul de la MARE la Timișoara: tot atât cât îți ia ca să ajungi în JAPONIA
Potrivit companiei, pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în contextul posibilităţii apariţiei avertizărilor meteo locale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, CFR Infrastructură poate reduce viteza de circulaţie a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porţiuni de cale ferată.
"Aceasta este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România. Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. În caz de nevoie, în unele trenuri şi în gări personalul feroviar este pregătit să ofere apă călătorilor", susţin reprezentanţii companiei.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...