Scandal în domeniul energiei. Romgaz și Petrom, bănuite că ”ascund” gaze

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Ciucă: Putem să dăm Republicii Moldova 5 milioane metri cubi de gaz pe zi, dar nu mai mult
Ciucă: Putem să dăm Republicii Moldova 5 milioane metri cubi de gaz pe zi, dar nu mai mult
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la faptul că OMV Petrom şi Romgaz nu pun la dispoziţia pieţei întreaga cantitate de gaze, ceea ce a determinat autoritatea de concurenţă să demareze o anchetă în acest sens, au declarat, marţi, pentru Agerpres, surse din sectorul energetic.

"Este vorba despre o analiză începută de ANRE la sfârşitul anului 2016 - 2017, cu privire la suspiciunea că cei doi producători de gaze nu pun toate cantităţile de gaze la dispoziţia pieţei, aşa cum prevede legea, şi direcţionează cantităţi mari către propriile centrale. Este vorba despre o analiză preliminară şi urmează o solicitare de documente de la producători", au precizat sursele menţionate.

Consiliul Concurenţei a declanşat luna trecută o anchetă pentru verificarea condiţiilor în care Romgaz şi OMV Petrom livrează gaze naturale către centralele proprii de producere a energiei electrice. "În cadrul anchetei demarate în luna februarie, Consiliul Concurenţei va colabora cu ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei - n. r.) pentru a analiza dacă centralele de producere a energiei electrice din structura celor doi producători de gaze naturale au beneficiat de condiţii diferite comparativ cu cele în care SNGN Romgaz SA şi OMV Petrom SA furnizează gaze naturale către alţi consumatori din România", se menţiona într-un comunicat al Consiliului.

Citește și: ANRE a aprobat legislația pentru plafonarea prețului gazelor

Cantităţile de gaze naturale produse anual de Romgaz şi OMV Petrom, împreună, reprezintă peste 94% din totalul producţiei interne de gaze naturale. Centrala de la Brazi a OMV Petrom poate acoperi circa 10% din piaţă, iar cea de la Iernut, aparţinând Romgaz, aproximativ 5% din producţia de electricitate a ţării.

O problemă mai veche

OMV Petrom şi Romgaz pot livra gaze din producţia proprie către centralele pe care le deţin, conform HG 870/2012, care prevede că "sunt exceptate de la respectarea structurilor amestecurilor de gaze naturale stabilite/avizate de ANRE cantităţile de gaze naturale din producţia internă utilizate de către producătorii de gaze naturale, titulari de acorduri petroliere, la producerea de energie electrică în propriile centrale electrice pe bază de gaze naturale".

Centralele Brazi şi Iernut au devenit, la acea dată, consumatori întreruptibili de gaze, adică, în caz de urgenţă, alimentarea lor este întreruptă în beneficiul populaţiei. Totodată, potrivit notei de fundamentare a HG 870/2012, companiile producătoare s-au angajat să livreze anual 1,8 TWh pe piaţa reglementată de electricitate, în bandă.

La acea dată, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a avertizat că actul normativ ar putea ridica unele probleme de concurenţă şi a precizat că instituţia avizat condiţionat respectiva hotărâre de Guvern. "Nu avem o problemă ca o companie să îşi folosească marfa proprie, dar pot să se plângă alţi consumatori. Petrom şi Romgaz au şi producţie proprie de gaze naturale, şi centrală proprie. Noi am spus Guvernului - sunt şi alţi producători mai mici care nu au centrală proprie, trebuie să le acceptaţi şi lor o astfel de excepţie de la lege", a afirmat Chiriţoiu, în septembrie 2012.

Totodată, Eric Stab, directorul general al Engie România, a declarat în octombrie anul trecut că Petrom şi Romgaz au limitat cantitatea de gaze livrată pe piaţă, astfel că preţul a crescut, iar furnizorii trebuie să importe mai mult gaz din Rusia, care este mai scump.

El a s-a referit inclusiv la faptul că Petrom şi Romgaz preferă să direcţioneze mai mult gaz din producţia proprie către centralele pe care le deţin, pentru a beneficia de preţurile mari din piaţa de electricitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan în Parlament / Foto: George Călin / Inquam Photos

Moţiunea de cenzură, respinsă de Parlament

Prima moţiune de cenzură cu care s-a confruntat Guvernul...

ANRE
Curs valutar BNR
Nicușor Dan

Nicușor Dan: Fără creșterea TVA, o afirmație corectă!

Creșterea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) are...

La benzinărie / FOTO: Freepik
ROBOR scade, o veste bună
Guvenul vrea mai mulți bani

Se taie scutirile! Guvernul bagă la plată copiii și bolnavii

Guvernul pregătește eliminarea unor scutiri și deduceri...

Criză de apă în Marea Britanie / Foto: Freepik
Banca Națională a României
BVB
Cresc accizele
E.ON Drive Infrastructure
Caniculă / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Judecătorii Curții Constituționale / Foto: Arhivă
Bitcoin

Prețul Bitcoin la maxim istoric: 121.200 USD în Singapore

Bitcoin a depășit luni, pentru prima dată, pragul de...

Elma Saiz, ministrul Incluziunii, Securităţii Sociale şi Migraţiei
Canicula și instabilitatea atmosferică ne dau de furcă
Beijing
Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă

UE vrea soluții negociate în relația comercială cu SUA

Bruxelles-ul prelungește suspendarea contramăsurilor...

Bursa de la București
Parlamentul European din Bruxelles
Foto: Pexels.com
Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
Steagul Bulgariei
Bani. Freepik.com
Parlamentul de la Budapesta

pixel