Modificări importante în procedurile RCA și în atribuțiile Fondului de Garantare
Piața RCA intră într-o nouă...
Potrivit Reuters, un acord între producătorul auto, Winterkorn și alți foști directori ar putea fi semnat săptămâna aceasta.
Surse ale agenției au declarat că consiliul de supraveghere al Volkswagen intenționează să discute despre acord în weekend. După aceea, va fi necesar să fie aprobat în cadrul adunării generale a acționarilor, care se va desfășura în iulie.
În martie, VW a declarat că va cere despăgubiri în legătură cu scandalul „dieselgate”, fiind vizați fostul director general al companiei, precum și fostul șef al Audi, Rupert Stadler. Compania a spus că, după o anchetă la scară largă, s-a ajuns la concluzia că Winterkorn și Stadler și-au încălcat angajamentul de a proteja interesele companiei. Nu au fost găsite alte încălcări de către alți membri ai consiliului, adaugă compania. Winterkorn și Stadler au negat implicarea în scandal.
Volkswagen a recunoscut în 2015 că a folosit software ilegal, instalat pe motoarele mașinilor din Statele Unite, pentru a ascunde emisiile reale de noxe ale motoarelor sale. Scandalul i-a costat mai mult de 32 de miliarde de euro în amenzi, chemări în service și taxe de mediu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Piața RCA intră într-o nouă...
Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...
O secțiune a conductei de...
ASF schimbă regulile de...
Bursa de Valori București...
Cuprul a atins un nou record pe...
Fitch confirmă ratingul CEC...
Factura la gaze pentru...
Valoarea maximă a tichetelor de...
Curs valutar BNR, 3 decembrie...
Statele membre ale Uniunii...
ROBOR continuă să scadă:...
A fost adoptată de Senat şi se...
Stablecoin european din 2026:...
IKEA își extinde „pădurea” în Europa: achiziție uriașă...
Guvernul lansează în dezbatere un proiect de OUG care...
OpenAI a intrat într-o fază de...
Europa riscă să rămână fără...
Germania pune în funcțiune...
Curs valutar BNR, 2 decembrie...