Schimbări climatice: Giganții petrolului știau ce ne așteaptă încă din anii 1960

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Rafinărie
Rafinărie
Principalii giganți mondiali ai petrolului și gazelor știau încă din anii 1960, cel puțin, de efectul dezastruos al combustibililor fosili asupra climei, dar au continuat să nege cu vehemență acest lucru, ba chiar au practicat dezinformarea. 

Este conclzuia unui raport al Comisiei de anchetă a democraților americani din Camera Reprezentanților. Potrivit documentului, „de mai bine de jumătate de secol, „Big Oil” a înșelat publicul american cu privire la rolul jucat în criza climatică, făcând tot ce-i stă în puteri pentru a menține dependența Statelor Unite și a întregii lumi de produsele lor poluante”. 

Prin „Big Oil” sunt avute în vedere cele șase mari companii și organizații analizate în cadrul investigației lansate în septembrie 2021: este vorba, pe de o parte, de ExxonMobil, Chevron, BP America și Shell, iar pe de alta de Institutul American de Petrol (API) și Camera de Comerț a SUA.

„Toți cei șase (...) au obstrucționat și au întârziat” această anchetă refuzând să depună documente și să apară în fața deputaților, „în ciuda numeroaselor citații” trimise, subliniază raportul de 65 de pagini intitulat „Negare, dezinformare și limbaj ambiguu: Evoluția eforturilor „Big Oil” de a se eschiva de responsabilitatea pentru schimbările climatice”.

După ce ani la rând a definit drept ”înșelătorie” schimbările climatice și a negat însăși existența ei, sectorul petrolier a fost forțat să-și ”revizuiască atitudinea” în fața dovezilor științifice, „prea copleșitoare pentru a continua să nege o realitate tot mai evidentă”, scriu aleșii americani în raportul lor. 

După care respectivele companii, „au dezvoltat o campanie de înșelăciune și limbaj ambiguu, campanie susținută de o armată de organizații profesionale, afirmând public că sprijină acțiunile climatice, dar desfășurând, în culise, acțiuni pentru a evita orice angajament concret”.

Tragere la răspundere

Și, de asemenea, afirmând că gazul natural era „sigur” pentru climă și că ar putea servi drept „energie de tranziție către un viitor fără energie fosilă”. „A sosit timpul să tragem la răspundere „Big Oil” pentru campania sa de înșelăciune și să luăm măsuri pentru a remedia daunele pe care le-a provocat”, conchide raportul.

Acestea sunt „vechi acuzații care au fost deja abordate în timpul audierilor în Congres și în cadrul procedurilor legale”, a răspuns ExxonMobil la o solicitare trimisă de agenția AFP. „Așa cum am spus în repetate rânduri, schimbările climatice sunt reale și o întreagă ramură a grupului nostru este dedicată reducerii emisiilor – ale noastre și ale altora”, a continuat compania. 

De amintit că, în ianuarie 2023, un studiu publicat în revista Science a dezvăluit acuratețea remarcabilă a predicțiilor oamenilor de știință de la ExxonMobil privind creșterea temperaturilor, unele datând din 1977. Trei ani mai târziu, în 2000, CEO-ul grupului, Lee Raymond, a răspuns că nu are „suficiente cunoștințe științifice în domeniul schimbărilor climatice pentru a face predicții rezonabile”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Benzinărie Lukoil
Bogdan Ivan
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Georgios Stassis, CEO al Public Power Corporation
Lingouri de aur
Pacient cu handicap în cabinetul unui medic / Foto: Freepik
Stație de transformare / Foto: Freepik

Creștere de 6% a prețului energiei electrice în România

Prețul energiei electrice crește din nou iar România se...

Șofer / sursa: Freepik.com
Programul Rabla
Shein / Foto: Flick / Dick Thomas Johnson
Novo Nordisk / FOTO: Pagina oficială a companiei daneze
Friedrich Merz
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu

Curs valutar BNR: Zi favorabilă pentru leu

Leul urcă ușor în fața euro și dolarului, dar aurul...

Urs pe șoseaua Transalpina
Banca Națională a României
Cumpărături online / sursa foto: Freepik.com

Black Friday 2025. Se anunţă vânzări online record

Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO) estimează...

Om de afaceri la calculator / Foto: Freepik
Supermarket. Freepik.com
Lucratori într-o hală industrială / Foto: Freepik
foto: Freepik.com

Cât plătesc românii ca să-şi pregătească maşina pentru iarnă

Iarna vine cu o factură mare pentru şoferi.


pixel