Că este așa, o spune chiar Claudiu Crețu, director general al Termoenergetica. ””Mă aștept la o creștere, dar nu la una extraordinară. Din câte am văzut, toate au crescut și gazul și energia electrică”, a spus el pentru Antena 3.
O altă lovitură masivă pentru români ar fi eliminarea subvenţiei pentru gicacalorie, o măsură pe care statul o tot amână de câtiva ani. Deocamdată, guvernanții nu au luat, se pare o decizie, în acest sens. În orice caz, ministrul Muncii, Raluca Turcan, nu știe ce se va întâmpla, iar declarațiile sale se bat cap în cap: ba elimină subvenția pentru gigacalorie, ba nu o elimină.
Deşi Legislaţia în vigoare cere României să renunţe la această formă de sprijin şi să acorde ajutoare doar celor care au într-adevăr nevoie de ele, şi anume consumatorilor vulnerabili.
”Pentru energia termică, pentru gigacalorie, există o alta lege. O lege care a intrat în vigoare în anul 2016. Acea legea stabilea elminarea subvențiilor, concomitent cu stabilirea unor elemente tot de consuamtor vulnerabil sau de ajutoare a acelor persoane care nu pot să susțină achiziția de energie termică. Ultima amânare a apărut în 2018 și se aplica până în aprilie 2021”, a declarat, în acest sens, Dumitru Chisăliță, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.
Citește și RECORD absolut: Prețul gazului natural în Europa a atins 700 dolari/1000 metri cubi
Autorităţilor nu le este însă foarte clar ce se va întâmpla cu subvenţiile pentru gigacalorie. Unii neagă dispariţia lor, alţii evită să răspundă pe această tema.
Întrebat dacă românii vor mai primi subvențiile anul acesta, Claudiu Crețu a răspuns: ”Din punctul meu de vedere, cu siguranță da. Această compensație pentru preț este în vigoare, tocmai de aceasta vreau să spun că nu vedem probleme în această iarnă”, a declarat directorul Termoenergetica.
Disparitia subvenţiei pentru gigacalorie poate conduce la dublarea sau triplarea facturilor. În Bucureşti, situaţia căldurii din sistemul centralizat este cel puţin delicată. Bucureştenii riscă nu doar să plătească mai mult, ci şi degeaba. Guvernul pregateşte acum mai multe măsuri de sprijin pentru populaţiei, însă rămâne de văzut în ce măsura va găsi surse de finanţare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...