Calendar complet SAF-T 2026. Datele-limită pe care firmele nu le pot rata
Începând cu anul 2026, fișierul...
"Avem o competiţie nebancară în creştere. Planurile de afaceri ale instituţiilor financiare trebuie să ţină seama de acest lucru. Trebuie să se îmbunătăţească eficienţa costurilor, pentru că există presiuni mari asupra profitabilităţii. Strategiile trebuie să fie revăzute nu numai în privinţa produselor şi a serviciilor, ci şi a interacţiunii cu clienţii, cu un accent deosebit pentru mediul online, unde paşii există, dar parcă ar fi loc de mult mai mult decât atât", a arătat Rădulescu, în cadrul Forumului Pieţei Financiare.
Citește și: IRCC, noul indice pentru credite, a făcut primul salt
Potrivit acestuia, concurenţa nu va veni doar din interiorul sistemului financiar, ci şi din afara acestuia, din partea noilor companii fintech şi din partea altor companii care nu au avut legătură până acum cu activitatea de acest gen.
"Nu vreau să dau nume aici, pentru că nu vreau să le fac propagandă gratuită, dar avem firme-gigant la nivel mondial, care se pregătesc să intre pe piaţa serviciilor bancare şi, din informaţiile pe care le am, vor intra cu produse care vor constitui cutremure adevărate. Sistemul financiar trebuie să se pregătească pentru asta", a avertizat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Începând cu anul 2026, fișierul...
Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...
Rata anuală a inflației a ajuns...
Noua lege privind organizarea...
Liderii celor patru partide din...
Omniasig Vienna Insurance Group...
ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...
Moneda națională a înregistrat...
Curtea Constituțională a...
O parte dintre dificultăţile...
Liderii coaliţiei de guvernare...
Resursele de energie primară...
Persoanele fizice autorizate...
Declarațiile premierului Ilie...
Vremea se va răci considerabil în București în...
Statele Unite ar putea...
Inteligență artificială pe...
Președintele Consiliului...
Astăzi, la sediul Ministerului...
Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...
Ziua de luni, 16 februarie,...
Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...
Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...
Informaţii utile pentru contribuabili.
Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...
România și partenerii externi...
Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...
Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...