Se închide o groapă de gunoi. Cât costă

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Președintele ARMID a remarcat faptul că dacă ar fi înlocuit doar 5% din cărbune cu deșeuri nereciclabile, atunci Complexul Energetic Oltenia ar fi putut realiza o economie de aproximativ 16 milioane de euro, bani care s-au plătit prin facturile consumator
Președintele ARMID a remarcat faptul că dacă ar fi înlocuit doar 5% din cărbune cu deșeuri nereciclabile, atunci Complexul Energetic Oltenia ar fi putut realiza o economie de aproximativ 16 milioane de euro, bani care s-au plătit prin facturile consumatorilor.
Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat un proiect de închidere a unui depozit de deşeuri municipale din judeţul Hunedoara, cu 3,6 milioane de lei.

'În şedinţa Comitetului de Avizare din data de 05 noiembrie 2019, Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat un dosar de finanţare depus de Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru închiderea depozitelor de deşeuri municipale neconforme, în aplicarea prevederilor deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în Dosarul C-301/17. Suma aprobată pentru proiectul depus de Consiliul Judeţean Hunedoara este de 3.680.027,42 lei', , potrivit unui comunicat remis, miercuri, Agerpres.

Cea mai toxică haldă de gunoi ajunge la înălțimea Taj Mahal-ului VIDEO

Suma alocată sesiunii de finanţare a pentru acest program este de 100 milioane lei, iar finanţarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile. Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare a fost prelungită până la data de 29 noiembrie 2019, iar proiectele eligibile sunt cele din Lista depozitelor de deşeuri municipale care trebuie închise, conform deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, furnizată de către Ministerul Mediului şi publicată pe site-ul AFM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Document. Foto: Freepik.com
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels

pixel