Se reia procedura de înscriere în Programul IMM INVEST România

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Se reia de la zero Programul IMM Invest
Se reia de la zero Programul IMM Invest
Procedura de înscriere în Programul IMM INVEST România va fi reluată de la zero începând cu data de 28 aprilie, ora 9:00, iar toţi antreprenorii care vor accesa aplicaţia au şanse egale, se arată într-un comunicat al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

"Aplicaţia pentru înscrierea în Programul IMM INVEST România va fi deschisă pentru IMM-uri în data de 28.04.2020, ora 9:00. Procedura de înscriere în Programul IMM INVEST România va fi reluată începând cu data de 28.04.2020, ora 9:00. Înscrierile online se vor desfăşura în sesiune continuă, până la sfârşitul anului 2020 şi până la epuizarea plafonului alocat de 15 miliarde de lei. În sesiunea anterioară de înscriere, nicio societate nu a fost înregistrată. Procedura va fi reluată de la 0 şi îi asigurăm pe antreprenorii care vor accesa aplicaţia că toţi pornesc în Programul IMM INVEST cu şanse egale", se precizează în comunicatul citat.

Potrivit documentului citat, pentru a asigura cele mai bune condiţii pentru IMM-urile solicitante, portalul www.imminvest.ro a fost dezvoltat de către specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale iar aplicaţiile au fost evaluate din punct de vedere al securităţii cibernetice de către echipe din cadrul STS şi SRI.

Reprezentanţii Fondului de Garantare reamintesc faptul că principiul de aprobare a finanţărilor nu este primul venit - primul servit, iar platforma www.imminvest.ro este un registru unic electronic prin care se analizează doar dacă aplicantul este eligibil şi are statut de IMM. Confirmarea eligibilităţii nu reprezintă acordul de finanţare. După această primă verificare, documentele sunt transmise către banca selectată de către IMM, unde se va face analiza solvabilităţii şi se va aproba solicitarea de credit. Îm etapa următoare, dacă finanţarea este aprobată, documentaţia se retransmite la FNGCIMM pentru garantarea creditului şi pentru aprobarea ajutorului de stat.

În cadrul programului IMM INVEST ROMANIA s-au înscris 22 de bănci finanţatoare care vor acorda credite/linii de credit pentru investiţii în valoare de până la 10 milioane de lei, garantate de stat până la maxim 80%, durata finanţării fiind de până la 72 de luni. Rata dobânzii - Robor la 3 luni +2%/an este subvenţionată 100% de la bugetul de stat.

Florin Cîțu susține că statul va investi în companii private

Pentru IMM-urile care solicită credite/linii de credit pentru capital de lucru, finanţările pot ajunge până la 5.000.000 lei, garantate până la 80% în cazul întreprinderilor mijlocii şi până la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, în cazul întreprinderilor mici şi micro. Durata finanţării pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni, rata dobânzii fiind Robor la 3 luni +2,5 %/an. În cazul ambelor tipuri de credite, dobânda, costurile de acordare, monitorizare şi administrare a garanţiilor acordate în numele şi contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat, pana la data de 31.12.2020, cu posibilitate de prelungire.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel