Secretul Siberiei. Cine s-ar fi gândit la această posibilitate

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Un teritoriu care promite multe
Un teritoriu care promite multe
Au apărut date noi legate de efectul încălzirii globale asupra tundrei siberiene, care ocupă suprafețe uriașe în regiunea eurasiatică. Este vorba despre 77% din suprafața Rusiei, unde trăiesc circa 27% din populația țării. 

În prezent, condițiile de viață de aici sunt aspre și deloc prietenoase. Peste câteva decenii însă, totul va fi altfel. Pentru că, potrivit calculelor cercetătorilor, schimbările climatice vor alunga gerurile năprasnice, astfel că, până în 2100 zona va deveni plăcută și primitoare, relatează BBC.

”Dacă emisiile cu efect de seră nu vor fi stopate, temperaturile de primăvară din Siberia vor crește cu nouă grade Celsius, iulie va deveni mai cald cu 5,7 grade, iar nivelul de precipitații va spori cu 140 de milimetri. Prin urmare, clima va deveni mai blândă, iar suprafața ghețurilor veșnice se va reduce cu 25% până în 2080”, afirmă specialiștii ruși, subliniind că, în câteva decenii, Siberia va fi un refugiu ideal pentru o parte a populației lumii, dacă procesul încălzirii globale se va accelera.

Citește și Vulcanul care ar putea schimba relieful Rusiei își face de cap

Va fi însă foarte mult de muncă și vor fi necesare cheltuieli uriașe pentru a transforma zona într-un loc confortabil. Va fi nevoie de drumuri, căi de acces, de numeroase construcții. ”Chiar dacă sună ciudat, dar Siberia ar putea salva o parte a omenirii”, cred oamenii de știință.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Grafică: Oana Pavelescu
Rafinarie. Foto: Freepik.com
Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curier. Foto: pexels.com
Casă de schimb valutar
Conducte de gaze / Foto: Freepik
Auto BMW. Freepik.com
Bere. Foto: Freepik.com

Heineken concediază 6.000 de angajaţi

Heineken, al doilea producător de bere din lume, a...

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bon de casă / Foto: Freepik
Foto ilustrativ: Freepik.com

Avertizare DNSC: Emailuri frauduloase în numele OSIM

Alertă de securitate informatică.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...

Banca Naționala a României
Argint / FOTO: Unsplash
Plajă
Întâlnire romantică / Foto: Freepik

Ce beau românii în timpul întâlnirilor romantice

Un român din doi a ales să consume bere în timpul...

Vot in Parlamentul European
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Lingouri de aur și argint
Bani
Uzină Ford
Bursa de la New York
CEC Bank
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com

pixel