Șefii armatelor statelor din NATO și UE se reunesc la Bruxelles. Ce vor să discute

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Pe agenda şedinţei EU MC, din data de 19 mai, sunt înscrise subiecte privind orientările în domeniul apărării din procesul de concretizare a Busolei Strategice, progresul realizat pe dimensiunea securităţii şi apărării UE.
Pe agenda şedinţei EU MC, din data de 19 mai, sunt înscrise subiecte privind orientările în domeniul apărării din procesul de concretizare a Busolei Strategice, progresul realizat pe dimensiunea securităţii şi apărării UE.
Şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, va participa, în perioada 17-19 mai, la reuniunile Comitetelor Militare al Alianței și ale UE (NATO MC, respectiv EU MC), în formatul şefilor apărării.  

În cadrul întâlnirii NATO MC, din data de 18 mai, vor fi abordate teme privind angajamentele operaţionale curente şi planificarea operaţiilor şi misiunilor, concentrarea eforturilor pentru accentuarea aplicării măsurilor de asigurare, perspectivele "NATO 2030", precum şi provocările actuale din mediul de securitate, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

Pe agenda şedinţei EU MC, din data de 19 mai, sunt înscrise subiecte privind orientările în domeniul apărării din procesul de concretizare a Busolei Strategice, progresul realizat pe dimensiunea securităţii şi apărării UE, inclusiv contribuţia ţărilor membre la structura de forţe şi continuarea misiunilor sub mandatul Uniunii. Anul acesta, şedinţa coincide cu cea de-a XX-a aniversare a EU MC.

Citește și: Interes uriaș pentru RABLA ELECTROCASNICE. Câți români s-au înscris

Comitetul Militar al NATO este cea mai înaltă autoritate militară a Alianței. Pe durata unui an, reuniunile la nivelul şefilor apărării se desfăşoară, de regulă, de două ori la sediul NATO din Bruxelles şi o dată într-o ţară membră a Alianţei.

Comitetul Militar al Uniunii Europene reprezintă cel mai înalt forum al Consiliului Uniunii Europene în domeniul Politicii Comune de Apărare şi Securitate şi este constituit din şefii apărării din statele membre. Liderii militari îşi armonizează poziţiile naţionale şi propun cursuri de acţiune în domeniul securităţii comune europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ispectori ai ANAF și Vamei
Oameni pe stradă
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Adrian Negrescu
Donald Trump
Servere / Foto: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Benzinărie Lukoil

Un jucător saudit intră în cursa pentru activele Lukoil

Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...

Inspector antifraudă, ANAF
Vânzare online / Foto: Freepik
Kaufland. Foto: Mihai Ciobanu

Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Revelion

Kaufland România anunță programul de funcționare al...

Investiții / Foto: Freepik
TVA / Foto: DCBusiness
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu

pixel