Şeful MOL avertizează cu privire la decizia Ungariei de a plafona preţul carburanţilor

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Prețul benzinei și al motorinei în România, astăzi, 28 iulie 2022
Prețul benzinei și al motorinei în România, astăzi, 28 iulie 2022
Şeful MOL avertizează că decizia Ungariei de a plafona preţul carburanţilor ar putea provoca o penurie.

Plafonul introdus de autorităţile ungare la preţul carburanţilor ar trebui ridicat deoarece va conduce, "mai devreme sau mai târziu", la o penurie în aprovizionare, a declarat duminică seara directorul general al grupului petrolier MOL, Zsolt Hernadi, într-un interviu pentru postul de televiziune ATV, preluat de Reuters.

Potrivit lui Hernadi, Ungaria se confruntă cu o situaţie "extrem de periculoasă" în condiţiile în care plafonarea preţurilor la carburanţi a stimulat consumul."Apare întrebarea cât timp poate dura situaţia aceasta?", a spus Hernadi.

MOL, care deţine cea mai mare reţea de benzinării din Ungaria, a cerut şi în trecut eliminarea plafonului la preţul carburanţilor. Acest plafon, care a fost introdus în luna noiembrie a anului trecut, fixează o limită de 480 de forinţi (1,20 dolari) pentru litrul de benzină şi motorină.

Guvernul condus de Viktor Orban a introdus acest plafon, care conform planurilor actuale ar urma să înceteze la finele lunii octombrie, în ideea de a proteja consumatorii de efectele inflaţiei, care a atins cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii. Ulterior, Guvernul de la Budapesta a decis că de preţurile plafonate vor beneficia numai automobilele înmatriculate în Ungaria, o decizie care a provocat o dispută cu Uniunea Europeană.

Luna trecută, MOL a decis să limiteze, la 50 de litri pe zi, cantitatea de combustibil care poate fi achiziţionată în fiecare zi la benzinăriile sale de automobilele înmatriculate în Ungaria, înjumătăţind practic limita anterioară.

Duminică, Zsolt Hernadi a mai spus că Ungaria ar trebui să înceapă să stocheze carburanţi încă de pe acum deoarece 65% din capacităţile rafinăriei MOL din Ungaria urmează să fie oprite în luna august pentru lucrări de mentenanţă în timp ce rafinăria MOL din Slovacia nu funcţionează în prezent şi urmează să fie repornită după data de 20 iulie, când se vor încheia lucrările de mentenanţă. Din aceste motive, refacerea stocurilor va fi mai lentă decât se preconiza, ceea ce înseamnă că MOL va cere autorităţilor ungare să elibereze o parte din rezerva strategică de carburant a ţării, a precizat Hernadi.

Luna trecută, Gergely Gulyas, directorul de cabinet al premierului ungar, a spus că în condiţiile în care lanţurile globale de aprovizionare nu mai sunt la fel de sigure ca înainte, o penurie de carburant nu poate fi exclusă. Dar Gergely Gulyas a spus că o astfel de penurie este puţin probabilă având în vedere că Ungaria are rezerve de carburant suficiente pentru o perioadă de până la şase luni.

Grupul MOL, companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, are operaţiuni în peste 30 de ţări, 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia.

De asemenea, compania deţine o reţea de aproape 2.000 de staţii de servicii în zece ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, transmite Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

BVB
Foto: Reuters
ANAF / Foto: DCBusiness
Freepik.com

Se înfiinţează Radarul Balastierelor

Proiectul de dezvoltare a aplicaţiei "Radarul...

Euro - dolar / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com
Factură energie electrică
Șofedr de TIR / Foto: Freepik
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Inteligența artificială va prelua o serie de meserii de la oameni / Foto: Freepik

Lista neagră a meseriilor pe care AI le va șterge primele

Inteligența artificială pregătește cea mai mare...

Bani / Foto: DCBusiness
Centrală electrică / Foto: Freepik
Viza pentru SUA / Foto: Freepik
REMAT
Inflație
Ou Faberge / Foto: Faberge
Raiffeisen / Foto: Salech Hcelas

Două bănci occidentale fac profituri record în Rusia

După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, statele...

Banca Naționala a României
Notar / Foto: Freepik
Un cuplu completează documente / Foto: Freepik
Bursa de Valori București
Militari ucraineni / Foto: Volodimir Velenski / Telegram
Băncile au reguli noi / Foto: Freepik
Vacanta de trei zile / Foto: Freepik

Românii se pregătesc de o nouă minivacanță

Veste bună pentru angajați: în august 2025, sărbătoarea...

Mark Zandi, economist Moodys

Economist Moody’s avertizează: SUA intră în recesiune

Economistul Mark Zandi avertizează că economia SUA se...


pixel