Sindicaliștii de la metrou nu renunță la grevă. Când este planificat să aibă loc protestul

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Unitatea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) ar putea declanşa greva generală în jurul datei de 10 decembrie, dacă "nu va găsi înţelegere" şi nu se va semna contractul colectiv de muncă, a declarat vineri, Marian Artimon, secretar general al USLM. 

"Deşi am suspendat greva, am anunţat din data de 21 (noiembrie n.r), nimeni nu a venit cu nicio ofertă, pentru că am înţeles că au schimbat Consiliul de Administraţie, care trebuie mandatat de AGA, adică de minister, şi Consiliul de Administraţie trebuie să mandateze directorii pentru a merge să negocieze contractul colectiv cu sindicatele Metrorex. Noi nu ne dorim să ajungem în grevă, dar dacă nu reuşim să găsim înţelegere, undeva în jurul datei de 10 decembrie cred că vom declanşa greva generală.(...) Trebuia să ne creştem salariile undeva de la 1 noiembrie. A expirat contractul colectiv din 27 octombrie. Deja suntem în 23 noiembrie. A trecut aproape o lună. Ce să facem? Să aşteptăm ce? E un drept constituţional negocierea salariilor o dată pe an, la momentul expirării contractului colectiv de muncă", a afirmat Artimon.

Vicepreşedintele sindicatului, Marian Bărăgău, a confirmat, la rândul său, posibilitatea declanşării grevei şi a precizat că principalele revendicări ale sindicaliştilor sunt creşterea cu 35% a salariilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi prelungirea contractului privind spaţiile comerciale din staţiile de metrou.

"E posibilă o nouă grevă. Dacă nu rezolvăm problema semnării contractului colectiv de muncă e posibil să reluăm procesul legislativ de declanşare a grevei de avertisment şi a grevei generale. Dacă ne înţelegem azi sau mâine se termină treabă. Greva o să aibă loc numai dacă nu ne înţelegem şi dacă nu semnăm contractul colectiv. (...) Revendicarea numărul unu, la care s-au cam apropiat cumva poziţiile, este creşterea salarială. Am cerut iniţial 41%, dar la ultima întâlnire pe care am avut-o ieri am coborât la 35% şi aşteptăm să vedem cu ce propunere vin dumnealor. A doua este îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Aceste condiţii sunt catastrofale în metrou. Ne mor oamenii din cauza condiţiilor care foarte greu se pot schimba. Şi a treia: menţinerea în continuare a contractului spaţiilor comerciale, care sunt strict legate de viaţa şi profesiile unor oameni care sunt în metrou, o parte angajaţi şi cei mai mulţi rude, colaboratori ai membrilor de sindicat. Dorim ca acest contract să se prelungească, pentru că el este în avantajul membrilor noştri de sindicat", a explicat Bărăgău.

Circa 150 de sindicalişti de la metrou au participat vineri dimineaţa la un protest în faţa Ministerului Transporturilor, pentru care nu au avut autorizaţie. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de declaraţiile ministrului demisionar al Transporturilor, Lucian Şova. Aceştia au scandat "Hai români, veniţi cu toţi, să scăpăm ţara de hoţi", "Jos, jos, jos, Şova mincinos", au agitat pancarte pe care scria "Domn Pinochio de Bacău dă cu pietre în metrou" şi au suflat din vuvuzele.

"Nu aveam cum să-l anunţăm. Legea spune că (trebuie anunţat n.r) cu 48 ore înainte, dar ceea ce a inflamat lucrurile cel mai tare, pe lângă conferinţa din 7 noiembrie a ministrului demisionar Şova, a fost emisiunea de aseară de la o televiziune publică. A inflamat foarte tare pentru că dânsul (Lucian Şova n.r) a venit să prezinte raportul plecării din mandat şi a vorbit jumătate din emisiune despre răul pe care îl fac sindicatele Metrorex. Nu înţelegem. Pentru faptul că nu s-au dat în construcţie noi kilometri de autostradă e vinovat sindicatul de la metrou? Pentru faptul că deşi trebuia în 2015 să se dea în exploatare magistrala 5 (de metrou, n.r.) se pare că nici la anul nu o vom avea. Podul de la Grădiştea pe calea ferată este rupt de 15 ani. Vinovat: sindicatul de la metrou. Aceste acuzaţii pe care le-a făcut domnul ministru aseară, cum că salariul mediu este 8.000 de lei... mulţi am venit aici să-i cerem diferenţa, să ne dea din buzunarul dumnealui diferenţa. Salariul mediu este undeva la 3.000 lei, din ce ştiu eu. N-am cifra exactă. Dar sigur nu e 8.000. Chiar şi aseară în emisiune a fost întrebat şi a zis că brut, ce iau oamenii în mână nu ştie. Dânsul nici nu ştie pe unde este metroul cred", a spus Artimon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
prețul la gaze / Foto: Freepik
Finante. Freepik.com

Date INS: Creştere modestă a economiei României în 2025

Avans modest al PIB-ului României în 2025.

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Trafic intens pe autostradă / Foto: Freepik
Termocentrală

Grupul 6 de la Rovinari reintră oficial în producție

Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...

Foto: Oana Pavelescu
Nicușor Dan
Freepik.com
Codul Muncii. Freepik.com

Salariul minim creşte cu 11% în Ungaria

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...

Freepik.com

ANAF creşte numărul controalelor efectuate de la birou

ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.

Asigurare auto RCA / Foto: Freepik
O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au prăbuşit

Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...

Date biometrice / Foto: Freepik

Modificări majore în procedura cazierului judiciar

Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...

Oleoductul Drujba
Calcule
Bursa de Valori București
London Metal Exchange / Foto: LME
Ursula von der Leyen
CEC Bank
Gaze
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia

pixel