Situația deșeurilor. Geanin Șerban: Prevederile legale nu ajută. Suntem, în siguranță, într-o criză a dialogului

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Geanin Șerban
Geanin Șerban
EXCLUSIV
Geanin ȘERBAN, Președinte, Asociația OIREP Ambalaje, a vorbit, în cadrul conferinței cu tema “Soluțiile momentului la criza deșeurilor. Putem vorbi de sustenabilitate, colectare, reciclare și economie circulară în România?”, organizată de DC News Media Group, despre legislația în domeniu, subliniind că, din păcate, există un dialog surd. 

Uneori chiar încurcă 

Modificările legislative lămuresc situația, ajută, încurcă? ”Cu siguranță cei care au inițiat această Ordonanță de urgență consideră că prevederile menționate ajută la sistem și să dea Dumnezeu să aibă dreptate. Noi care, în cursul anului trecut și până săptămâna trecută când a fost dezbătută și aprobată Legea de aprobare a acestei ordonanțe am încercat să aducem argumente din piață, încercând să arătăm factorilor de decizie că aceste prevederi legale nu ajută în acest momentul sistemul, uneori  chiar le încurcă”, a spus Geanin Șerban.

Patru mari provocări

Înainte de a oferi câteva exemple edificatoare, președintele Asociației OIREP a ținut să confirme faptul că, ”într-adevăr, gestionarea deșeurilor este un domeniu provocator și există în această perioadă provocări cumulate foarte mari asumate de România impuse de Uniunea Europeană. Aș menționa în acest sens cel puțin patru. Creșterea obiectivelor și dau exemplu pentru anul 2023 numai la plastic este o creștere de la 22,5% la 35%, deci aproape 60% creștere de obiectiv. Avem discuții pentru mutarea punctului de măsurare a cantităților care se iau în calcul la realizarea obiectivului în sensul în care o sticlă de PET dusă la reciclatorul de PET nu va fi luată în considerare în totalitate, adică nu se va lua în calcul cantitatea dopului, a etichetei, dar la nivel european s-au făcut calcule, ajungându-se la concluzia că această modificare presupune o creștere de 10% a cantităților colectate pentru aceeași cantitate de deșeuri considerată ca fiind reciclată”, a explicat vorbitorul.  

Penalitate de 800 de euro

Continând, el a vorbit despre ”presiunea pe reciclarea plasticului, cu acea penalitate de 800 de euro pentru fiecare tonă de deșeuri introdusă pe piață și nereciclată. Iar dacă vorbim de România este o provocare și este și oportunitate, care ne determină pe toți din sistem să regândim. Vorbim de o anumită infrastructură care trebuie reașezată, vorbim de trasee, de frecvență de colectare. Aici mergem și spre o soluție, și anume creșterea gradului și eficienței de colaborare între noi, OIREP-ul, cei care finanțăm și gestionăm banii puși la dispoziție de producători și pe care trebuie să îi dăm primăriilor pentru a-și acoperi costurile în întregime de colectare. Vorbim, aici, de deșeurile de ambalaje. Eu cred că nu putem spune că suntem într-o criză a deșeurilor, dar, cu siguranță, suntem într-o criză a dialogului și a managementului, pentru că în ultimul timp există un dialog surd între privat și stat, din punctul nostru de vedere”, a adăugat Geanin Șerban. 

Urmărește întreaga conferință: 

Youtube video image

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

CET Grozăvești / Foto: Radu Tuta / Agerpres
Fabrică de îmbuteliere a apei / Foto: Freepik

Guvernul scumpește apa minerală „la izvor”: cât va costa

Executivul dezbate în ședința de miercuri, 16 octombrie,...

Șofer de TIR / Foto: Freepik

CCR are o veste proastă pentru șoferi

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins...

Jurnaliștii părăsesc Pentagonul / Foto: Captură video

O ruptură istorică între Pentagon și presă

Peste 30 de jurnaliști de apărare și corespondenți...

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com

pixel