Situaţie paradoxală cu gazele din Marea Neagră.Chisăliță, semnal de alarmă: S-ar putea să fim în continuare dependenți

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Dumitru Chisăliță
Dumitru Chisăliță
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), a comentat pe tema exportului de gaze al României, în condițiile în care ne confruntăm cu o criză în acest domeniu.

Expertul a afirmat că ”am anticipat și am scris încă din octombrie 2020 că modul în care este forțat să se creeze prețul în România va dezvolta exporturile de gaze naturale. Am reveni cu zeci de articole, sute de poziții publice în care explicam toate aceste lucruri,  dar a trebuit să treacă doi ani de zile să constatăm ceea ce era, din punctul meu de vedere, evident de peste doi ani de zile, că urmează să se întâmple, că se întâmplă și în continuare. Într-adevăr, mergem pe această variantă”, a spun Chisăliță.

Președintele AEI a atras atenția că: ”Să știți că de fapt, ceea ce vedem aici este doar o parte din multele elementele care sunt nevăzute. Pentru că mai există un mecanism comercial, un mecanism care se numește ”swap” și care practic este invizibil în România. Acest lucru înseamnă că se schimbă gazele doar pe hârtie. Nici măcar nu le export. Ele sunt exportate virtual și importate virtual și practic se schimbă doar niște facturi. Pleacă niște gaze cu prețuri în general mai mici la export și vinzi pe hârtie alte gaze cu niște prețuri mai mari în țară. Dar de fapt, gazul curge de la sondă la primul oraș, care se află la o distanță de trei, patru sau 20 de kilometri distanță”.

Specialistul a explicat și cine este responsabil pentru scumpirea gazelor: ”Cum spunea, sunt încă multe elemente pe care nici nu le mai vedem din păcate din ceea ce se întâmplă în România. Iar când explicam anul trecut că 75 % din creșterea de preț este cauzat de acțiunile statului român, fie direct, fie indirect, fie prin modificări de legislație. Iacătă că acum le constatăm dar, încă o dată, nu vreau să spunem că nu am anticipat, am anticipat, dar nu am vrut să rezolvăm problema”, a explicat președintele asociației.

Chisăliță despre Legea offshore: Prețul la consumator nu va scădea

Despre gazele din Marea Neagră, Dumitru Chisăliță spune că: ”Este o chestiune pe care statul român nu a abordat-o așa cum trebuia abordată. Noi, în 2021 trebuia să avem deja gaze din zona de mare adâncime în țevile de transport și în țările de distribuție. Am pariat pe tot felul de inițiative în anul 2018. În anul 2019 am blocat acele investiții de atunci. Acuma trebuie să mai așteptăm încă cinci ani de zile, șase ani de zile, șapte ani de zile, până la momentul în care aceste gaze vor veni. Dar în această această perioadă producția internă este în scădere”, a explicat specialistul.

Dumitru Chisăliță a dat și un termen când România va putea beneficia de fapt de gazele din Marea Neagră: ”Din 2027 - 2028 încolo putem să discutăm într-adevăr pe niște cantități importante dar și acele cantități trebuie să le coroborăm cu consumul” a afirmat specialistul și a atras atenția că: ”Însă dacă noi forțăm pe toată lumea să consume gaze naturale, s-ar putea să ajungem în niște situații, la un moment dat, încât cu toate gazele din Marea Neagră să fim în continuare dependenți, pentru că nu gândim înspre viitor. Mergem pe niște ”heirupisme”, mergem pe niște elemente care nu mai sunt valabile astăzi. Ca sintagmă ele erau valabile în anii '90 în anii '80 dar astăzi lumea s-a schimbat”, a conchis Dumitru Chisăliță, într-un comentariu la B1TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Statul online, puțin folosit doar 17,4% dintre români au interacționat digital cu autoritățile - FOTO: Freepik@andranik.h90
Aluminiu
Italia scapă de tarifele uriașe pentru paste impuse de SUA - FOTO: Freepik

Italia scapă de tarifele uriașe pentru paste impuse de SUA

SUA renunță la tarife uriașe pentru paste italiene!...

BYD devansează Tesla și devine cel mai mare producător de mașini electrice din lume în 2025 - FOTO: Freepik@perzfotografia
Declarația unică / Foto: DCBusiness
Migrație / Sursa foto: Freepik.com

Exodul românilor din Marea Britanie atinge cote record

Tot mai mulți români aleg să părăsească UK.

Muncitor al ELCEN
DEER lansează licitație de 14,7 milioane lei pentru asigurări de sănătate ale angajaților - FOTO: Freepik@juanialgar
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
cransmontana - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Gov.ro
Manageri
nicolas maduro - FOTO: Captură CNN
Ilie Bolojan - FOTO: Agerpres

Ilie Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare

Ilie Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare...

Donald Trump
nicolas maduro - FOTO: Donald Trump Social Truth

Imaginea zilei cu Maduro

Donald Trump a publicat imaginile zilei cu Nicolas Maduro.

Petroliști venezueleni / Foto: PDVSA
Aproape 45.000 de consumatori fără energie, sute de posturi nealimentate - FOTO: ISU Hunedoara
Ursula von der Leyen
Grupuri armate păzesc intrarea în Cuartel de la Montaña (Cazarma de la Munte) din Caracas, Venezuela, la 3 ianuarie 2026, după ce mai multe explozii au fost raportate în capitală. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Statele Unite l-au „capturat c
Cine este Nicolas Maduro, președintele controversat al Venezuelei - FOTO: Agerpres
Completare document / FOTO: Freepik
Alexandru Nazare
ftse - FOTO: Freepik@funtap
Foto: Pexels.com

Statul vrea să știe cine deține terenurile României

Proiect de lege pentru evidența terenurilor deținute de...

Citrice. Foto: Freepik.com
Delegațiile din Ucraina și SUA

pixel