Fostul vicepreşedinte al Gazprombank a plecat în Ucraina ca să lupte împotriva Rusiei

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Moscova. Foto: Pexels.com
Moscova. Foto: Pexels.com
Un fost vicepreşedinte al Gazprombank, de origine ucraineană, s-a întors de la Moscova în Ucraina ca să lupte împotriva Rusiei.

Fostul vicepreşedinte al Gazprombank, Igor Volobuev, care la începutul lunii martie a părăsit Moscova şi s-a stabilit în Ucraina, şi-a anunţat decizia de a se alătura Forţelor ucrainene de apărare teritorială ca să lupte împotriva Rusiei, relatează miercuri EFE şi Liga.net.

"Nu am mai putut continua să trăiesc în Rusia. Sunt ucrainean şi nu mai puteam sta pe margine şi să mă uit la ceea ce face Rusia cu ţara mea. Revenirea mea este un gest de căinţă, vreau să-mi şterg trecutul rusesc. Vreau să rămân în Ucraina până la victorie", a spus el într-un videoclip postat pe YouTube.

Fost responsabil al uneia din principalele bănci ruseşti, în funcţie până la plecarea în Ucraina, Volobuev şi-a exprimat disponibilitatea de a se alătura Forţelor de apărare teritorială ale Ucrainei şi de a lupta cu arma în mână împotriva trupelor ruse.

Într-un interviu pentru Liga.net, el a indicat că a lucrat la Gazprombank mai bine de şase ani, iar înainte a fost angajat al Gazprom timp de 16 ani, "din care nouă ani am fost, de fapt, şeful serviciului de presă".

Gazprombank este o bancă-cheie în Rusia de astăzi, întrucât tocmai prin această bancă Europa plăteşte pentru importurile de gaze ruseşti, ceea ce - printre altele - o scuteşte de sancţiuni aspre. Cu ajutorul acestei bănci, Putin vrea acum să oblige ţările europene să plătească gazele în ruble, notează Liga.net.

"Este o crimă ceea ce se întâmplă în Ucraina din partea (preşedintelui rus Vladimir) Putin, din partea autorităţilor ruse şi, de fapt, din partea poporului rus. Pentru că cel care ucide ucraineni aici nu este Putin, cel care fură vase de WC (din casele ucrainenilor) nu este Putin, cel care violează femei nu este Putin. Este poporul rus", a denunţat fostul responsabil Gazprombank.

Deşi este de origine ucraineană, Volubuev, care are şi cetăţenie rusă, spune că se simte responsabil pentru conflictul declanşat de Rusia în Ucraina.

"Aceasta mă stânjeneşte şi o să regret toată viaţa pentru că am o dublă responsabilitate, pentru că nu sunt un rus oarecare. M-am născut aici şi am trăit aici până la 18 ani, prin urmare, am o dublă, o triplă responsabilitate", a spus el.

Volubuev a declarat că, din 2014, după anexarea Crimeii, a vrut să părăsească Rusia, dar nu a explicat de ce nu s-a întors acasă.

Fostul funcţionar, născut în 1971, nu a avut niciodată paşaport ucrainean, deoarece iniţial a fost cetăţean sovietic şi a primit ulterior naţionalitatea rusă după dezintegrarea URSS.

Cu câteva zile în urmă, la 18 aprilie, la Moscova, un alt vicepreşedinte al Gazprombank, Vladislav Avaev, şi-a ucis soţia şi fiica şi s-a împuşcat, potrivit oficialilor ruşi de securitate. Volobuev nu crede în sinuciderea acestuia - în Rusia au avut loc prea multe decese ale managerilor de top din domeniul gazelor ca să fie o pură întâmplare. Dar, susţine el, nu a plecat din cauza ameninţărilor: "Nu mai puteam să trăiesc printre aceşti oameni".

La 19 aprilie, fostul manager al companiei ruse de gaze Novatek, Serghei Protosenia, soţia şi fiica sa au fost găsiţi morţi într-o vilă din Spania. În apropiere au fost descoperite un topor şi un cuţit.

La 29 ianuarie, a fost găsit mort şeful serviciului de transport Gazprom-invest, Leonid Şulman. Cadavrul său însângerat cu răni adânci zăcea pe podeaua din baie.

La 25 februarie, a fost găsit cadavrul lui Aleksandr Tiuliakov, director general adjunct al Centrului unificat de plăţi al Gazprom. Era atârnat în laţ.

La 3 martie, a fost găsit spânzurat la reşedinţa sa din Marea Britanie Mihail Watford (Mihail Tolstoşeia), un oligarh rus care îşi făcuse averea din petrol şi gaze.

În toate aceste cazuri, autorităţile ruse nu au văzut vreo mână criminală, atribuindu-le unor întâmplări nefericite, conform presei ruse, transmite Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel