Spania va testa reducerea programului de lucru pentru a creşte productivitatea companiilor

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Locuri de muncă
Locuri de muncă
Spania a demarat un proiect pilot prin care ajută IMM-urile din sectorul industrial să reducă săptămâna de lucru a angajaţilor, cu cel puţin o jumătate de zi, fără ca salariile să aibă de suferit, în încercarea de a creşte productivitatea, transmite Reuters.

Companiile care solicită ajutoare trebuie să pună la punct modalităţi prin care să crească productivitatea, astfel încât să fie contracarate depăşirile de costuri salariale, a precizat Ministerul spaniol al Industriei, într-un comunicat de presă difuzat vineri, în care prezintă programul de 10 milioane de euro.

Aceste îmbunătăţiri de productivitate ar trebui implementate pe parcursul unui an, iar companiile trebuie să menţină programul cel puţin doi ani.

Dezbaterile cu privire la aşa-numitul "model scandinav", care susţine că productivitatea va creşte dacă programul de lucru este redus, nu sunt ceva nou, dar au fost reluate în perioada crizei COVID-19 în rândul companiilor, sectorului public şi politicienilor.

În primul an al proiectului, Guvernul spaniol va finanţa, parţial, costurile cu salariile ale companiilor care reduc programul de lucru şi va ajuta de asemenea la finanţarea programelor de pregătire şi a costurilor cu măsurile destinate îmbunătăţirii productivităţii.

Numai angajaţii cu contract permanent de muncă în regim full-time vor putea face parte din acest program, iar femeile ar trebui să fie reprezentate în funcţie de ponderea lor în forţa de muncă a companiei.

Cel puţin 30% din forţa de muncă trebuie să îşi reducă programul de lucru, dacă o companie are până la 20 de angajaţi, în timp ce în cazul firmelor care au între 21 şi 249 de salariaţi cel puţin 25% dintre aceştia trebuie să fie incluşi într-un astfel de plan.

Grupul spaniol de telecomunicaţii Telefonica le-a oferit deja angajaţilor săi oportunitatea de a lucru patru zile pe săptămână, prelungind un program pilot care iniţial a implicat aproximativ 150 de angajaţi, dar în schimb trebuie să accepte o reducere cu 12% a remuneraţiei.

Volkswagen urmează să anunţe unde va construi uzina de baterii din Europa de Est. Ce ţări concurează

Directorul general de la Volkswagen, Oliver Blume, a afirmat vineri că grupul german a decis să îşi diversifice prezenţa globală, în contextul tensiunilor geopolitice, iar o decizie cu privire la locul unde va fi amplasată uzina de baterii din Europa de Est va fi anunţată în curând, transmite Reuters.

Iniţial, Volkswagen urma să anunţe decizia privind locul unde va fi construită fabrica în data de 16 decembrie.

Preţurile record la energie în Europa, precum şi subvenţiile mari oferite în SUA, au provocat îngrijorări în rândul decidenţilor europeni că investiţiile care erau programate pentru Europa ar putea fi făcute în altă parte.

Potrivit unei surse din interiorul companiei, Volkswagen analizează posibilele locaţii atât pe baza planurilor sale, care prevăd construcţia a şase fabrici de celule de baterii pentru vehicule electrice în Europa până la finele acestui deceniu, cât şi pe baza cererii pentru vehicule electrice în fiecare regiune.

Vineri, cu prilejul unei reuniuni extraordinare a acţionarilor de la Volkswagen, Oliver Blume a spus că locaţia uzinei din Europa de Est va fi anunţată în curând, adăugând că grupul german este interesat şi de construcţia unei uzine de baterii în Canada.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Foto: Pexels.com
La granița dintre Polonia și Belarus spiritele sunt foarte încinse
Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Centrala nucleara. Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Tot mai multe firme pun lacătul pe uşă

Numărul firmelor radiate a crescut în primele 11 luni...

Biroul unui judecător / Foto: Freepik
Foto: Reuters
Euro

Cum îți poți crește veniturile fără să muncești mai mult

Ideea de a câștiga mai mult fără să muncești mai mult...

Mină de cărbune / sursa foto: Freepik.com
Kim Jong Un / FOTO: KCNA
maioreanu
Jeffrey Epstein / Fotografie publicată de DoJ

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Sticlă de plastic / sursa foto: Freepik.com
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Calcule. Foto: Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Grecia, Santorii / FOTO: Unsplash

Grecia mizează pe 55 de milioane de turişti până în 2040

Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...


pixel