Specialiştii estimează o depreciere a leului. Se anticipează un curs de 5,0781 lei pentru un euro

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Curs valutar. Foto: Pexels.com
Curs valutar. Foto: Pexels.com
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna decembrie cu 9 puncte la valoarea de 56,6 puncte.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2025) a scăzut față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 5,78%, valoare mai mică cu mai puțin de un punct procentual comparativ cu rata inflației înregistrată în luna decembrie 2023. Doar 68% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni față de 88% in exercițiul anterior.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 71% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0212 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0781 lei pentru un euro.

 

Adrian Codirlașu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România: “Incertitudinea fiscală ridicată precum și anticipatiile de majoare a fiscalității în condițiile unui defict bugetar ridicat persistent va conduce la încetinirea semnificativă a procesului dezinflaționist. Astfel, participanții la sondaj anticipează o reducere a ratei inflației cu mai puțin de un punct procentual in următoarele 12 luni"

 

Previziunile analiștilor

 

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 37% dintre participanții la sondaj anticipează o scădere a acestora în timp ce 50% dintre participanți anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea 71% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supraevaluate, în timp ce 29% consideră că acestea sunt corect evaluate. 

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2023 este anticipat (valoarea medie a anticipațiilor) la 5,8% din PIB, iar pentru 2024 participanții la sondaj anticipează un deficit bugetar de 5,6%.

Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creștere a PIB real a înregistrat valoarea de 2,0% iar pentru anul 2024 anticipațiile de creștere economică se situează la 2,6%.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 54% în următoarele 12 luni.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Lukoil
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com

pixel