Spor de 50%. Orban: Chiar putem face această clarificare

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Este nevoie de cadre medicale
Este nevoie de cadre medicale
Autorităţile vor putea utiliza "instrumentul legal al detaşării" cadrelor medicale în unităţile sanitare implicate în lupta anti-COVID, a declarat, marţi, premierul Ludovic Orban. El a adăugat că la discuțiile cu sindicaliștii din Sănătate s-a abordat și problema acordării de sporuri salariale.

El a fost întrebat, după întâlnirile cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas şi Federaţiei Solidaritatea Sanitară, cum vor rezolva autorităţile problema lipsei de personal medical înregistrată la nivelul unor spitale din ţară pe fondul pandemiei de COVID.

"Ştiţi răspunsul, e detaşarea. Detaşarea cadrelor medicale care sunt în alte entităţi, de exemplu, pentru Direcţiile de Sănătate Publică avem nevoie de medici generalişti, de medici infecţionişti, de medici şi asistente medicale care să se implice în derularea tuturor activităţilor DSP-urilor. De asemenea, în special în spitalele COVID, în secţiile exterioare care sunt destinate tratării pacienţilor cu forme uşoare avem nevoie de cadre medicale. Noi am apelat la voluntariat, aici, răspunsul pe care l-am primit nu este la nivelul aşteptărilor şi, ca atare, vom utiliza instrumentul legal al detaşării", a spus Ludovic Orban la Ministerul Sănătăţii.

Premierul a adăugat că la discuţiile cu sindicaliştii din Sănătate s-a abordat şi tema acordării unor sporuri salariale pentru anumite categorii de personal medical, cum sunt "medicii anestezişti care lucrează în secţiile de terapie intensivă".

"Acel spor de 50% pe care-l primesc pentru detaşare să fie suplimentar faţă de sporul pe care-l primesc cei din secţiile de terapie intensivă şi aici, dacă e necesar, chiar putem face această clarificare într-o ordonanţă de urgenţă", a arătat Orban. Totodată, a mai spus premierul, discuţiile au vizat şi faptul că există mai multe categorii de personal din Sănătate care "nu au beneficiat de creşterea în avans în baza Legii salarizării".

Citește și Orban: Discutăm posibilitatea de a impune OBLIGATIVITATEA purtării măştii în aer liber

"Cum au fost alte categorii, medici, asistente, sunt infirmieri, brancardieri, personal TESA, care nu au beneficiat. Şi aici facem un studiu, o analiză de impact şi, în măsura în care vom avea resurse, suntem deschişi unei discuţii de a asigura creşterea anticipată, la nivelul anului 2022, pentru salariile acestor categorii. În ceea ce priveşte sporul de risc, sigur că am avut discuţii referitoare la sporul de risc, dar aici nu există altă entitate decât managementul unei instituţii sanitare care să decidă care au fost angajaţii care au intrat, au interacţionat cu pacienţi COVID sau suspecţi care ulterior au fost confirmaţi. Sigur că a existat o discuţie legată şi de limitarea sporurilor, şi aici noi susţinem un amendament la lege prin care să se permite creşterea procentului pe care se acordă sporul. De asemenea, am discutat de limitarea timpului de lucru efectiv pentru persoanele care se află în echipament la trei ore. Evident, nu înseamnă că lucrează trei ore pe zi, ci după trei ore să poată să facă pauză şi eventual să revină după o pauză în echipament. Sunt mai multe aspecte legate de organizarea activităţii de sănătate publică, cu unele dintre ele am căzut de acord, pe altele, evident, le analizăm în continuare", a mai afirmat Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel