Sprijin de 150 de milioane de euro pentru industria prelucrătoare. Florin Spătaru: Mii de locuri de muncă vor fi create

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
97 de firme au depus proiecte pentru accesarea celor 150 de milioane de euro destinate industriei prelucrătoare.

Un număr de 97 de firme au depus proiecte pentru accesarea celor 150 de milioane de euro puse la dispoziţie anul acesta de Ministerul Economiei pentru industria prelucrătoare, a declarat ministrul de resort, Florin Spătaru.

"Mii de locuri de muncă vor fi create, aceasta fiind una dintre condiţiile de eligibilitate prevăzute în cadrul schemei de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare promovată de Ministerul Economiei. Astăzi s-a încheiat apelul de depunere a cererilor privind acordurile de finanţare pentru investiţiile din industria prelucrătoare, un program la care au fost înscrise 97 dosare. Ajutorul de stat în valoare de 300 de milioane de euro pentru anul 2022 şi anul 2023 va fi la dispoziţia industriei prelucrătoare pentru a putea depăşi provocările ultimilor ani din cauza crizelor suprapuse care au afectat economia naţională, dar şi cea europeană", a spus Spătaru.

Potrivit unui comunicat, Ministerul Economiei a derulat în perioada 1 noiembrie - 16 decembrie 2022 etapa depunerii cererilor pentru acordul de finanţare a investiţiilor destinate industriei prelucrătoare.

Din analiza preliminară deja realizată la nivelul Ministerului Economiei, în cadrul acestei sesiuni, a fost solicitat ajutor de stat în valoare de peste 600 de milioane de euro, iar 26 din total solicitanţi propun investiţii în zone defavorizate, cu COD CAEN sold negativ în balanţa comercială RO.

"De asemenea, din total aplicaţii înregistrate, reiese posibilitatea creării a peste 8.000 de locuri de muncă, ceea ce înseamnă că această schemă de ajutor de stat constituie un instrument eficient de susţinere a contextului socio-economic din România atât prin promovarea produselor industriale româneşti, cât şi prin creşterea nivelului de trai în zonele defavorizate", se spune în comunicatul ME.

Dosarele depuse vor fi verificate pe baza criteriilor de eligibilitate şi a condiţiilor impuse de HG nr. 959/2022 şi a ghidului solicitantului. În urma etapei de verificare, Ministerul Economiei va transmite întreprinderilor solicitante, după caz: acordul pentru finanţare sau proiectul acordului pentru finanţare, după caz; solicitare de informaţii şi/sau documente pentru completarea cererii de acord pentru finanţare; scrisoare de respingere a cererii de acord pentru finanţare.

Schema de ajutor de stat se va aplica în baza acordurilor de finanţare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, iar plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2022 - 2027. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori, într-o criză...

Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
freepik.com
Se vor aduce noi modificări la Codul Fiscal
Aragaz / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
Protest masiv No Kings la New York / Foto: David J Harris Jr. / Facebook
Panou fotovoltaic
Parc de baterii
S&P Global

S&P retrogradează Franța la A+ pe fondul riscurilor fiscale

S&P Global Ratings a tăiat, printr-o acțiune...

Blocul unde are loc incendiul
Militari / Foto: Ministerul Apărării din Germania
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Gaze cu efect de seră / Foto: Freepik
Blocul din Rahova unde a avut explozia din cauza unei acumulări de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate
Rafael Mariano Grossi, directorul general AIEA, la centrala nucleară de la Zaporojie / Foto: AIEA

AIEA: Reparații în desfășurare la centrala ocupată Zaporojie

Lucrările de reparație pentru reluarea alimentării cu...

ArcelorMittal
Banca Naționala a României
Electrovalvă montată pe o țeavă de gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Companii din energie, amendate. Foto: Ron Lach - Pexels
Blocul din cartierul bucureștean Rahova, distru de o explozie provocată de o acumulare de gaze / Foto: Tudor Pană / Inquam Photos
Bani și aur
Rezultate pozitive pentru Euroins România
Adrian Nica, șeful ANAF
Contabili / Foto: Freepik

Aurul urcă, încrederea scade – explicația lui Mircea Coșea

Când piețele încep să nu mai aibă încredere în monede,...


pixel