Sprijin sporit pentru fermierii afectați de creșterile de prețuri din țările UE

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Fermierii vor primi 1.500 de lei pe hectar pentru culturile afectate de secetă – proiect / Foto: Unsplash
Fermierii vor primi 1.500 de lei pe hectar pentru culturile afectate de secetă – proiect / Foto: Unsplash
Comisia Europeană a propus o măsură excepțională finanțată din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), prin care statele membre să plătească o sumă forfetară unică fermierilor și întreprinderilor agroalimentare afectate de creșteri semnificative ale costurilor de producție.

Potrivit unui comunicat al CE, astfel de creșteri ale prețurilor, în special la energie, îngrășăminte și hrană pentru animale, perturbă sectorul agricol și comunitățile rurale, generând probleme de lichiditate și de flux de lichidități pentru fermierii și micile întreprinderi rurale care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării, comercializării sau dezvoltării de produse agricole.

CE susține că sprijinul va atenua perturbările pieței și va contribui astfel la securitatea alimentară mondială.

Măsura va permite statelor membre să decidă să utilizeze fonduri de până la 5 % din bugetul lor din cadrul FEADR pentru perioada 2021 – 2022 pentru a sprijini în mod direct veniturile fermierilor și IMM-urilor care își desfășoară activitatea în domeniul prelucrării, comercializării sau dezvoltării de produse agricole.

Măsura reprezintă un buget potențial de 1,4 miliarde de euro pentru întreaga UE.

Fermierii și IMM-urile selectate ar putea primi până la 15 000 de euro și, respectiv, 100 000 de euro. Plățile trebuie efectuate până la 15 octombrie 2023.

Agenții economici, obligați să raporteze stocurile de alimente și cereale

„Fermierii, sprijiniți în cadrul politicii agricole comune, continuă să își demonstreze în mod susținut valoarea producând alimente în condiții dificile. După pandemia de COVID-19, ei sunt în prezent puternic afectați de consecințele invadării Ucrainei de către Rusia. Pentru unii, problema majoră este supraviețuirea lor economică. Prin această măsură, cea mai recentă dintr-o serie de măsuri aplicate în cadrul PAC, le acordăm sprijinul de care au nevoie astfel încât să poată continua să producă alimentele de care are nevoie lumea, să își îngrijească terenurile și familiile”, a declarat comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

Propunerea CE urmează pachetului de sprijin în valoare de 500 de milioane de euro pentru fermieri, adoptat la 23 martie în cadrul Comunicării privind „Garantarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Construcții / sursa foto: Freepik.com
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com
Bani. Foto: Freepik.com

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde lei

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...

Strângere de mână / FOTO: Freepik
Foto: Oana Pavelescu
Ministerul Finanțelor
Un bărbat își alimentează mașina cu combustibil / Foto: Freepik
Cartofi
Michael Burry
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Ediția din 2026 a conferinței Quo Vadis continuă...

Banca Naționala a României
Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
Sediu OCDE / Foto: OCDE
Dobanzi. Foto: Freepik.com
Bani
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Așa se văd lucrurile la Bruxelles
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...


pixel