Stagflația: Un spectru care bântuie piețele financiare

Spre deosebire de ciclurile clasice, în care inflația însoțește o supraîncălzire economică, stagflația lovește într-un context de dinamism economic redus, făcând instrumentele monetare tradiționale ineficiente. Astăzi, într-un mediu marcat de tensiuni geopolitice accentuate și de rupturi structurale, acest risc pare mai puțin improbabil decât în urmă cu un deceniu.

Dacă anii 1970 au servit drept referință în materie de stagflație, cauzele actuale sunt diferite. Îmbătrânirea populației, constrângerile asupra materiilor prime, deglobalizarea și încălzirea climatică creează un teren fertil pentru o inflație persistentă, chiar și în absența unei redresări economice viguroase. Băncile centrale, prinse între necesitatea de a ține prețurile sub control și cea de a susține activitatea economică, s-ar putea dovedi neputincioase. 

Un amestec toxic între creștere slabă și inflație ridicată

Stagflația desemnează coexistenta unei inflații ridicate și a unei stagnări economice, ba chiar a unei recesiuni. Istoric, acest fenomen rămâne rar, deoarece inflația rezultă, de obicei, dintr-o cerere prea puternică în raport cu oferta.

Totuși, când prețurile cresc din cauza unor șocuri de ofertă – cum ar fi o penurie de forță de muncă sau o explozie a costurilor energetice –, creșterea economică poate încetini simultan. Politicile monetare devin atunci un exercițiu de echilibristică: majorarea dobânzilor pentru a ține inflația sub control agravează stagnarea economică, în timp ce măsurile acomodative alimentează creșterea prețurilor.

Tendințe favorabile unei inflații structurale

Mai multe tendințe majore explică persistența inflației. Îmbătrânirea demografică reduce oferta de muncă, crescând salariile fără câștiguri echivalente de productivitate. Blocajele în lanțurile de aprovizionare, exacerbate de deglobalizare și de tarife vamale, scumpesc bunurile manufacturate. În plus, tranziția energetică, deși necesară, implică investiții costisitoare și creează presiuni asupra metalelor critice precum litiul sau cuprul.

Încălzirea climatică joacă și ea un rol inflaționist. Secetele repetate perturbă recoltele, provocând creșterea prețurilor agricole, în timp ce dezastrele naturale afectează infrastructura, sporind costurile de asigurare și logistice. În fine, instabilitatea geopolitică – războiul din Ucraina, tensiunile din Marea Chinei – influențează negativ prețurile materiilor prime, în special ale energiei și cerealelor.

Multiplicarea conflictelor și a rivalităților comerciale fragilizează economia mondială. Sancțiunile economice, restricțiile la exporturi și cursa pentru subvenții industriale (precum „Inflation Reduction Act” din SUA) fragmentează schimburile comerciale și reduc eficiența piețelor. China, altădată motor al dezinflației globale, se confruntă acum cu o încetinire durabilă, limitându-și rolul de exportator de bunuri cu preț redus.

În același timp, băncile centrale sunt prinse într-un clește. După ani de dobânzi scăzute și de relaxare cantitativă (Quantitative Easing), credibilitatea lor este pusă în joc. Fed, BCE și alte instituții trebuie să combată inflația fără a declanșa o recesiune. Însă, într-o lume în care șocurile de ofertă (penurii, războaie) predomină asupra exceselor de cerere, marja lor de manevră se reduce.

Ce strategii de investiții ar trebui favorizate?

În fața stagflației, anumite sectoare și clase de active oferă o reziliență mai bună. Valorile defensive, precum utilitățile (apă, electricitate) sau produsele de primă necesitate, își trag forța dintr-o cerere inelastică. Companiile care dispun de un puternic control al prețurilor, în special în domeniul materiilor prime sau al bunurilor de consum, pot de asemenea să transfere inflația către clienții lor.

Metalele prețioase, în special aurul și argintul, au fost percepute istoric drept valori-refugiu în perioade de inflație ridicată și creștere economică slabă. Totuși, alte două sectoare se dovedesc adesea mai performante pe termen lung în acest tip de context. Primul este sectorul energetic, întrucât prețurile energiei reprezintă o componentă majoră a inflației. Al doilea vizează societățile imobiliare listate, care reușesc parțial să compenseze inflația datorită indexării chiriilor și evoluției prețurilor imobiliare.

În schimb, activele sensibile la rata dobânzii, precum obligațiunile suverane tradiționale sau acțiunile de creștere, ar putea avea de suferit în acest context.

Concluzie: Un scenariu care câștigă în credibilitate

Stagflația nu mai este doar un scenariu catastrofă evocat de economiștii cei mai pesimiști. Transformările structurale ale economiei mondiale, combinate cu un mediu geopolitic instabil, o transformă într-o ipoteză din ce în ce mai plauzibilă. Băncile centrale, obișnuite să lupte fie cu inflația, fie cu recesiunea separat, nu dispun de un instrument magic pentru a rezolva această dilemă.

Pentru investitori, miza constă în a anticipa aceste dezechilibre fără a ceda panicii. Diversificarea către active tangibile, favorizarea sectoarelor mai puțin ciclice și monitorizarea indicatorilor avansați ai inflației vor fi esențiale. Într-o lume în care certitudinile economice se erodează, prudența și agilitatea rămân cele mai bune arme.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.