AFM pregătește finanțare pentru baterii de stocare la prosumatori
Administrația Fondului pentru...
Legea pensiilor speciale, adoptată de Camera Deputaţilor. Principalele prevederi
Proiectului legii pensiilor speciale a fost adoptat, luni, în Plenul Camerei Deputaţilor, fiind pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale.
Ce se întâmplă cu gazele. Ministrul Energiei, veşti pentru români privind sezonul rece 2023-2024
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că gradul de ocupare al depozitelor de stocare a gazelor este în prezent de 100,6%.
În data de 3 octombrie, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a făcut un anunţ legat de tranşa din octombrie de 250 de lei, pe cardurile pentru alimente.
Compensaţii financiare pentru anumiţi prosumatori persoane fizice. Decizie în Senat
Compensaţie financiară lunară pentru prosumatorii persoane fizice care livrează energie electrică în reţea.
România va avea centrale eoliene în Marea Neagră
Ministrul Energiei a spus când estimează că va avea România centrale eoliene în Marea Neagră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Administrația Fondului pentru...
Programul Rabla ar putea...
Florin Bănică a declarat la...
Agenția Națională de...
Prețurile la carburanți au...
Societatea de Transport...
Presiunile inflaționiste venite...
Statele Unite conduc detașat...
Curtea Supremă a Rusiei a...
Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...
Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...
România ar putea închide Planul...
Dacia pregătește, potrivit unor...
Gigantul francez al retailului...
Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...
Un nou val de demisii zguduie...
India şi Statele Unite au...
Agenția Națională de...
Reforma pensiilor speciale...
Guvernul pregătește majorarea...
Ministerul Finanțelor a listat...
Preşedintele Nicuşor Dan...