Ştirile dimineţii. Cele mai tari informaţii la începutul zilei

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Stirile diminetii. Foto: Pexels.com
Stirile diminetii. Foto: Pexels.com
Vă prezentăm un grupaj al celor mai importante ştiri pentru această dimineaţă. 

Răsturnare de situaţie cu tichetele cadou. Decizie în Senat

Obligaţiile fiscale provenite din veniturile obţinute din tichete cadou, anulate.

"Sprijin pentru România". Elena Cristian, întrebare cheie despre program: Cum poţi acoperi scumpirile cu 125 de lei pe lună?

Elena Cristian, analist DC Business, a vorbit despre programul "Sprijin pentru România", anunţat luni seara de către liderii coaliţiei PSD-PNL-UDMR.

Avertisment: Rusia ar putea utiliza fosfor alb la bombardamentele de la Mariupol. Ce este acesta

Marea Britanie şi-a exprimat luni temerea că forţele preşedintelui rus Vladimir Putin ar putea să utilizeze muniţii cu fosfor alb (WP) la bombardarea portului ucrainean Mariupol, aflat sub asediu de peste 40 de zile, potrivit dpa.

Ce apartament şi-a găsit Băsescu. Chirieac: E un dezavantaj MAJOR

Aflat în căutarea unei locuinţe, după ce a fost somat de RAAPPS să elibereze vila în care locuia, se pare că Traian Băsescu a vizionat, potrivit unor informaţii, un apartament din Pipera, în valoare de sub 200.000 de euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel