Știrile dimineții. Cinci informații pentru dumneavoastră

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:

Transportatorii avertizează: În aprilie începe urgia

”A doua componentă este cea legată de termenul de plată. Facturile furnizorilor de motorină, în mod obișnuit, sunt emise o dată la 15 zile. Adică pe 16 martie e emisă factura la motorină și trebuie plătită până pe 31 cel târziu.

Rușii, disperați după INFORMAȚII. Ce au făcut este INCREDIBIL

Acești 29 de gigaocteți de date reprezintă suma tuturor paginilor care au fost scrise sau traduse în limba rusă, adică aproximativ 1,8 milioane de articole (față de 6,4 milioane în versiunea în limba engleză, care este cea mai extinsă).

O veste buna şi alta rea despre preţuri. Negrescu anunţă, de Paşte 2022, un RECORD

De suferit vor avea toate lanțurile economice, de la producție la distribuție și consum. Sectorul construcțiilor, comerțul cu amănuntul, producția industrială resimt deja, din plin, efectele inflației și crizei globale, iar accentuarea acestor probleme nu este exclus să apară în lunile următoare."

Vouchere de vacanță. În sfârșit, s-au clarificat lucrurile și este motiv de BUCURIE

Din această vară, cei care vin pe litoral în Mamaia Nord și Năvodari vor plăti o taxă de stațiune, care este 1% din tariful unei nopți de cazare. De anul trecut, cei care se cazează în stațiunile Saturn, Venus, Jupiter, Neptun şi Olimp plătesc 5 lei pe zi.

Omul din umbra lui Putin a anunțat când va folosi Rusia ARMA nucleară

”Vă recomand să puneți aceste informații sub semnul îndoielii și să gândiți de două ori dacă sunt adevărate și dacă reflectă realitatea”, a adăugat Peskov, fără alte detalii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel