S-a reunit comandamentul energetic de iarnă. Ministrul Burduja a anunţat primele măsuri
Comandamentul energetic de iarnă s-a reunit: situația din teren și măsurile luate. Condițiile meteorologice îngreunează intervențiile, crește numărul de echipe mobilizate. Comandamentul energetic de iarnă a fost convocat de urgență, sub conducerea ministrului energiei, Sebastian Burduja, și a secretarului de stat Casian Nițulescu. Transelectrica, Transgaz și companiile din distribuție au raportat situația din teren și stadiul măsurilor de intervenție.
Programul "Sprijin pentru România" a început în a doua jumătate a anului 2022 și s-a extins și în acest an. În cadrul acestei inițiative, persoanele cu venituri reduse, inclusiv pensionarii cu pensii mici, primesc o sumă de 250 de lei o dată la două luni, transferată pe cardurile pe care le-au primit anterior de la Poșta Română.
Vânzările de maşini electrice, cifre record în SUA
Vânzările de vehicule electrice (EV) în SUA ar urma să reprezinte anul acesta 9% din totalul vehiculelor de pasageri, un nivel record, arată datelor firmei de cercetare Atlas Public Policy, transmite AP.
Președintele Comisiei de Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților, Adrian Solomon, a venit cu o veste excelentă pentru seniorii României. În cadrul emisiunii D'Economic News cu Alex Vlădescu, parlamentarul a anunţat că ajutoarele pentru pensionari ar putea fi acordate şi în 2024.
Românii pot cumpăra noi titluri de stat Fidelis
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, din 27 noiembrie, titlurile de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, informează Ministerul Finanţelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...