Studiu: Mărţişorul şi Ziua Femeii, o afacere de peste 40 de milioane de euro

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
În florărie / FOTO: Freepik
În florărie / FOTO: Freepik
Dincolo de mărţişoare, de cadourile de tot felul, florile reprezintă, în aceste zile, cel mai vândut produs din România. Și vorbim de un nou record. 

Zilele de 1 şi 8 Martie reprezintă vârful vânzărilor pentru florarii din România, arată studiul Frames, potrivit căruia, un calcul estimativ arată că în perioada respectivă vor fi vândute peste 2,5 milioane de buchete de flori.
 
Se precizează că estimarea ia în calcul faptul că în mediul urban, unde se vând peste 90% din flori, locuiesc 4,6 de milioane de femei cu vârsta de peste 18 ani și că măcar jumătate dintre doamne și domnișoare vor primi un buchet de flori în această periodă, la un preț mediu de 80 de lei.
 
,,Spre comparaţie, în 2020, business-ul cu flori a depăşit 20 milioane de euro’’, arată analiza Frames. Potrivit analiştilor, dinamica spectaculoasă a vânzărilor ţine în primul rând de scumpirea semnificativă a florilor, fapt care a crescut semnificativ şi cifra de afaceri a celor peste 7700 de firme ce activează în aceste sector.
 
În ceea ce priveşte oferta, cele mai căutate flori sunt, în această perioadă, ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele, alături de tradiționalii trandafiri, considerați simbolul iubirii. ,,Există însă și o cerere tot mai mare de buchete personalizate, care includ diverse cadouri și elemente de decor din plante și flori exotice’’, subliniază analiştii.
 
Record istoric în 2024
 
Afacerile cu flori au mari şanse să atingă anul acesta un adevărat record istoric, de peste 2,7 miliarde de lei, după ce, în 2023, datele preliminare indică depăşirea bornei de 2,5 miliarde. Ultimul an pentru care Ministerul Finanțelor prezintă datele financiare finale, 2022, a dus business-ul cu flori din țara noastră la 2,2 miliarde de lei. Spre comparație, cu 10 ani în urmă, în 2014, piaţa florilor raporta o cifră de afaceri de 491,3 milioane de lei.
 
Dincolo de cifra de afaceri, firmele din domeniul comercializării cu amănuntul al florilor au reuşit să îşi crească semnificativ şi profitabilitatea, raportând un câştig net de peste 200 de milioane de lei în 2023, faţă de 150 de milioane lei în 2022 şi 23 milioane de lei în 2014. Potrivit datelor financiare de la Ministerul Finanţelor, consultate de Frames, în piața florilor din România activau, în 2022, 7774 de firme, dintre care 6930 în activitate şi numai 24 în faliment şi 76 în insolvenţă.
 
,,Piaţa florilor s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani, dovadă că numărul firmelor s-a dublat în ultimii 10 ani, la fel ca şi cel al angajaţilor. Dezvoltarea semnificativă a afacerilor a venit atât pe fondul creşterii interesului investitorilor pentru acest domeniu cât mai ales ca urmare a reducerii semnificative a pieţei negre, a evaziunii fiscale din acest sector’’, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.

Cele mai multe firme specializate se află în București, Cluj, Constanța, Ilfov, Brașov și Timiș. Printre cei mai importanți jucători din sectorul comerțului cu flori și alte plante se află Diva Sol SRL, Dinagri’s SRL, Pet Network Europe SRL, Spic Agro SRL şi Florăria Iris SRL.
 
,,Marea majoritate a companiilor din comerţul cu amănuntul al florilor au, în medie, 4 angajați, și o cifră de afaceri de 800-900 mii lei, cu o rată de profit medie de 60.000 lei. Este o piață încă fragmentată în care lanțurile de florării sunt puține. E un business care are potențialul de a atrage investitori majori. E o piață în creștere, în care fuziunile și achizițiile se vor afla în prim-plan, cel mai probabil, în anii următori’’, arată analiza Frames.
 
Cele mai multe flori vândute pe piaţa românească vin din import, aproximativ 80%, restul fiind acoperit din producţia locală.
 
O afacere de viitor
 
Potrivit analizei Frames, comerțul cu amănuntul al florilor din România s-a diversificat foarte mult în privința ofertei de servicii. De la florăriile de cartier s-a ajuns la site-uri web și aplicații de smartphone, iar de la clasicele buchete s-a ajuns la aranjamente florale spectaculoase, personalizate, în ton cu sezonalitatea, cu momentele speciale din viața celor care le primesc
 
,,Estimam, în anii anteriori, că afacerile cu flori şi produse asociate vor creşte semnificativ în România, iar datele financiare vin să confirme acest trend pozitiv. Anul 2024 va fi o adevărat bornă pentru această piaţă, în condiţiile în care modificările fiscale şi inflaţia se află în prim-plan. Vom asista, cel mai probabil, la o accentuare a fenomenului de concentrare a pieţei, mai ales pe sectorul de distribuție, în ton cu evoluția veniturilor populației și cu extinderea obiceiurilor de consum’’, a declarat Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente. Freepik.com
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...


pixel