Andrei Caramitru: Vom fi loviți în următorii ani de trei lovituri mari de tot
Andrei Caramitru trage un...
"Faptele preşedintelui au încălcat Constituţia", a susţinut preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, potrivit căreia Donald Trump "a trădat jurământul" de preşedinte. "Astăzi anunţ că această Cameră a Reprezentanţilor deschide o anchetă oficială în vederea unei proceduri de destituire", a continuat politiciana democrată, reticentă până acum să iniţieze un demers de acest tip.
Concret, Pelosi a cerut celor 6 comisii ale camerei inferioare, care anchetează deja activităţile preşedintelui american, să se înscrie în cadrul acestei proceduri. Dacă vor reuşi să adune suficiente capete de acuzare, aceste comisii ar putea să redacteze articolele unei puneri sub acuzare care va fi apoi supusă votului în cadrul unei şedinţe plenare.
Partidul Democrat deţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor, iar preşedintele Trump riscă să fie pus sub acuzare, ceea ce s-a întâmplat doar în cazul a doi din predecesorii săi în istoria SUA: democraţii Andrew Johnson în 1868 şi Bill Clinton în 1998 pentru scandalul legat de stagiara de la Casa Albă Monica Lewinsky. Până acum niciun preşedinte american nu a fost destituit.
Citește și Donald Trump elimină vizele pentru polonezi. Reacția lui Andrzej Duda
Procedura prevede ulterior un vot în Senatul controlat de republicani. Doar un vot cu majoritatea a 2/3 ar putea conduce la destituirea preşedintelui ceea ce, în stadiul actual, pare puţin probabil. Consecinţele acestui demers democrat asupra campaniei prezidenţiale din 2020 sunt imprevizibile. Până una, alta, Trump a anunţat că va face public conţinutul conversaţiei sale telefonice cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski.
Pe de altă parte, el a declarat că, într-o zi ”atât de importantă la Naţiunile Unite, atât de multă muncă şi un succes atât de mare, democraţii au ţinut cu dinadinsul să o strice şi să o înjosească cu şi mai multe ştiri de ultimă oră, mizerii ale vânătorii de vrăjitoare. Vă vine să credeţi?" a scris Donald Trump pe Twitter.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Andrei Caramitru trage un...
Infinexa a deschis procedura de faliment pentru compania Blue Air Aviation,...
Consiliul Concurenţei...
Firmele cu afaceri peste 1...
Executivul condus de Ilie...
Piața imobiliară crește cu...
Ministerul Dezvoltării și...
România împrumută până la 5...
Organizaţia Ţărilor...
Un număr de 1,1 milioane de...
Suedia respinge categoric ideea...
Autoritatea Naţională pentru...
Deficitul balanţei comerciale...
Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la...
Unicornul european Revolut își ridică miza: vrea...
OpenAI pregătește lansarea unui browser AI care...
Trump impune noi tarife vamale...
Sub presiunea lui Donald...