SUA vor testa laptele în vrac pentru detectarea gripei aviare

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Ferma de vaci / Foto: Freepik
Ferma de vaci / Foto: Freepik
În Statele Unite va demara, curând, la nivel național, o acțiune de testare a laptelui vrac pentru a detecta gripa aviară, într-un efort suplimentar de  încetinire a ritmului agresiv de răspândire a virusului, relatează agenția Reuters. 

Decizia vine pe fondul presiunilor exercitate de crescătorii de animale și medicii veterinari, în opinia cărora autoritățile de resort nu au adoptat măsuri suficiente pentru limitarea acestei boli. Prin urmare, la începutul lunii viitoare, USDA va începe prelevarea mostrelor de lapte în statele în care vacile de lapte au contractat gripa aviară. Vor fi verificate inclusiv ferme, dacă va fi necesar, după cum a precizat Tom Vilsack, secretarul de stat al Agriculturii. 

Evoluție în timp

USDA va începe apoi testarea în statele care nu au identificat virusul la vacile de lapte.Răspândirea rapidă a virusului în California, unde aproape 200 de efective de lapte au fost testate pozitiv de la sfârșitul lunii august, a contribuit la decizia USDA de a-și continua eforturile, a spus Vilsack.

„Aceste situații evoluează în timp și, pe măsură ce evoluează, trebuie să existe recalibrare și ajustare”, a adăugat oficialul american. 

Măsurile se adaugă unui ordin de urgență emis în aprilie, care impune testarea vitelor care traversează granițele de stat și un program USDA care acoperă costurile fermierilor pentru testarea voluntară. Reuters a anunțat anterior că USDA a relaxat aceste reguli în urma presiunilor din partea oficialilor de stat și din industrie.

400 de efective de vaci

Gripa aviară a infectat aproape 400 de efective de vaci de lapte în 14 state și cel puțin 36 de persoane, potrivit datelor furnizate de USDA și Centers for Disease Control and Prevention.

Pe 16 octombrie, la reuniunea sa anuală, Asociația Americană pentru Sănătatea Animalelor a adoptat o rezoluție care sublinia necesitatea unui plan coordonat de supraveghere între state și guvernul federal, potrivit unei copii a documentului văzut de Reuters.

Semnatarii acestui act apreciau, printre altele, drept inadecvată strategia aplicată până acum de autorități și care nu a funcționat, dovadă fiind situația actuală. Ei au cerut un program național de monitorizare și clectare a datelor, care să identifice imediat cazurile suspecte. 

Măsurile actuale, inadecvate

În septembrie, Asociația Americană a Practicanților Bovine (AABP) a elaborat inclusiv recomandări despre cum ar putea USDA să țină mai bine virusul în frâu, inclusiv prin testarea săptămânală a camioanelor cisterne. „Boala continuă să se răspândească și supravegherea voluntară actuală este inadecvată”, a scris directorul executiv al AABP, K. Fred Gingrich II.

El a menționat că doar 50 din cele 27.000 de efective de lapte ale țării erau înscrise în programul de testare voluntară al USDA la acea vreme și că 17,6 milioane de păsări comerciale au fost sacrificate după ce efectivele au fost testate pozitiv pentru varianta de bovine a gripei aviare, sugerând că fermele de lapte alimentează răspândirea virusului.

Conform datelor USDA, 64 de ferme sunt în prezent înscrise în programul de testare voluntară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Gaze naturale /FOTO: Freepik
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik

SMS-urile care te pot lăsa fără bani sau conturi

Atenţionare privind tentativele de fraudă prin metoda...

Supermarket. Freepik.com
Fermieri / sursa foto: Wikimedia Commons

Agricultorii protestează cu cartofi prăjiți la Bruxelles

Agricultorii și crescătorii de animale din sindicatul...

Platforma marina / Foto: Freepik
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
ISU a trimis generatoare în zonele afectate de ninsoare / Foto: ISU ALba
Protest în Iran / Captură video
Lingouri de cupru

Metalul care ține economia în priză riscă să devină rar

Economia globală se îndreaptă spre un deficit sever de...

Pub. Foto:Freepik.com
Alexandru Nazare
ELCEN / FOTO: Pagina de Facebook a ELCEN
Modificarea PNRR

România bifează un jalon-cheie din PNRR

România a îndeplinit integral și la termen Ținta 267 din...

Asigurări / Foto: Freepik

O nouă companie intră pe piața asigurărilor din România

Piața de asigurări din România are un nou jucător. Wise...

Se schimbă semnificativ regulile jocului pentru investițiile străine / Foto: Oana Pavelescu

Ce se întâmplă cu facturile la gaze după 31 martie

Scenariu de rezervă pentru gaze: plafonarea ar putea fi...

Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Industrie / Sursa: Freepik.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Incendiu la Ministerul Finanţelor

Alertă, joi, la sediul Ministerului Finanţelor. 

Energie / Foto: Freepik
BNR: Indice ROBOR
Freepik.com
INS a publicat cifrele evoluției șomajului în România

Şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel îngrijorător

În luna noiembrie 2025, rata şomajului în formă ajustată...

Mină de suprafață / Foto: Pexels
Netflix / Foto: Freepik

pixel