Suma impresionantă pe care o primesc vedetele pentru 30 de secunde la Super Bowl

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Super Bowl / sursa foto: Flickr.com
Super Bowl / sursa foto: Flickr.com
Evenimentul care celebrează deschiderea ultimului meci de fotbal american din competiția National Football League este un show urmărit de majoritatea cetățenilor americani, motiv pentru care, în jurul acestei partide se adună multe vedete și companii care vor să își promoveze produsele și să își crească veniturile.

Anul trecut, Super Bowl a atras peste 115 milioane de telespectatori. Această audiență uriașă este ceea ce face ca marile branduri să investească zeci de milioane de dolari pentru doar câteva secunde de difuzare la televizor.

În contextul în care telespectatorii pot urmării evenimentul inclusiv de pe telefon, timpul de emisie în direct a devenit și mai valoros.

Pentru Super Bowl 2024, reclamele s-au vândut mai scump decât la meciul de anul trecut, cu un interval cuprins între 6,5 și 7 milioane de dolari pentru un spot de 30 de secunde, potrivit unor surse ale CNN.

Conform acestora, CBS a vândut aproape toate spațiile alocate pentru publicitare deja din noiembrie anul trecut, cu câteva luni înainte de marele meci.

În acest an, T-Mobile a încheiat contracte cu mai multe celebrități ca niciodată pentru campaniile de la Super Bowl. Compania are o lungă istorie de cu celebritățile care participă la deschiderea evenimentului.

Anul trecut, Zach Braff și Donald Faison, doi dintre actorii serialului "Scrubs", au făcut echipă cu John Travolta pentru un spectacol muzical, iar anul acesta, duo-ul s-a întors, dar de data aceasta în colaborare cu starul din "Aquaman", Jason Momoa, și actrița Jennifer Beals.

Jason Momoa este reprezentat de agenția WME, care are anul acesta peste 30 de contracte de reclame pentru Super Bowl.

Deși vedetele primesc aceste sume impresionante, de obicei, se gândesc de două ori înainte să aleagă să colaboreze cu un brand sau altul.

"De multe ori oamenii spun nu pentru că nu se li potrivește", spune Curtis, unul dintre agenții companiei WME, care face contracte cu brandurile și vedetele de la Super Bowl. "Majoritatea talentelor nu vor să facă o reclamă doar de dragul de a face o reclamă. Ei vor ceva care să fie fidel stilului lor și ceva de care să fie mândri pe scenă. Sunt o mulțime de oameni care se uită, așa că este important să se simtă cu adevărat că se potrivește."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Lukoil
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Alexandru Nazare
Portul Constanța
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...


pixel