"Sunt speranţe pentru pace", spune Erdogan după discuţia de vineri cu Putin

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Erdogan
Erdogan
Preşedintele Turciei, Recep Erdogan, a discutat, vineri după-amiază, cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Cei doi au vorbit despre stadiul negocierilor cu Ucraina şi a reiterat propunerea de a găzdui un summit pentru semnarea unui eventual acord de pace.

"Negocierile pozitive şi constructive care au avut loc la Istanbul săptămâna aceasta au generat speranţe pentru pace", i-a transmis Recep Tayyip Erdogan lui Vladimir Putin, conform Preşedinţiei de la Ankara, citată de agenţia Anadolu. Recep Tayyip Erdogan a reiterat propunerea de organizare în Turcia a unui summit al preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.

În conversaţia telefonică de vineri, Vladimir Putin i-a mulţumit lui Recep Tayyip Erdogan pentru organizarea negocierilor de pace de la Istanbul.

Turcia a salutat, marţi, progresele semnificative înregistrate în negocierile dintre Moscova şi Kiev, iar un oficial rus a transmis că Rusia nu se opune eventualei admiteri a Ucrainei în Uniunea Europeană. "Acestea sunt cele mai semnificative progrese de la începerea negocierilor", a declarat marţi ministrul turc de Externe, Mevlüt Cavusoglu, după întâlnirea reprezentanţilor Ucrainei şi Rusiei, la Istanbul.

Citeşte şi: România nu mai importă gaz rusesc. Anunţul zilei: "Nu a mai fost făcută nicio rezervare de capacitate lunară"

Ce a declarat partea ucraineană

 

Un membru al delegaţiei ucrainene la negocierile din oraşul turc Istanbul afirmat marţi că ar putea fi "condiţii suficiente" pentru un summit al preşedinţilor Ucrainei şi Rusiei, Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin.

Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi, în contextul negocierilor din oraşul turc Istanbul, reducerea semnificativă a operaţiunilor militare la periferia Kievului şi în oraşul Cernigău (Cernihiv), situat în nordul Ucrainei.

Însă Administraţia Volodimir Zelenski a reacționat cu scepticism la anunţul Rusiei, existând temeri că armata rusă va intensifica activităţile combatante în estul Ucrainei, potrivit Mediafax.

Statele Unite nu au observat că Rusia are o abordare "serioasă" în negocierile cu Ucraina, a afirmat marţi secretarul de Stat american, Antony Blinken, semnalând că aşteaptă acţiuni, nu doar declaraţii din partea Moscovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel