Sute de mii de ucraineni, rămași fără locuri de muncă după atacurile din Odesa

Autor: Vlad Roibu
Data actualizării:
Data publicării:
Sute de mii de ucraineni, rămași fără locuri de muncă în urma atacurilor din portul Odesa
Sute de mii de ucraineni, rămași fără locuri de muncă în urma atacurilor din portul Odesa
Atacurile rușilor în orașele de la Marea Neagră fac ravagii în economia țării vecine, nu doar din pricina opririi exporturilor de cereale dar și pentru că, prin aceste devastări, au fost lăsați fără locuri de muncă, sute de mii de oameni.

Peste 150.000 de persoane şi-au pierdut locurile de muncă, în urma atacurilor lansate de Federaţia Rusă asupra portului ucrainean Odesa, a declarat, pentru Agerpres, viceprimarul oraşului, Oleg Brindac.

Potrivit acestuia, blocarea activităţii în portul de la Marea Neagră a generat o "situaţie catastrofală", din cauza pierderilor de natură economică şi socială.

"În Odesa o populaţie de 150.000 de oameni o constituiau marinarii şi familiile lor. Pentru ei marea era principala sursă de câştig. Pe lângă aceştia, mai sunt companii de expeditori, lucrători ai portului etc. Desigur, faptul că Marea Neagră e blocată a cauzat o situaţie catastrofală. Unii dintre marinari, datorită schimbărilor legislative, au reuşit să iasă din ţară şi să muncească în alte locuri. Însă pentru toţi cei care îşi aveau serviciul în Odesa situaţia a devenit o catastrofă. Introducerea Iniţiativei Cerealiere ne-a ajutat puţin, dar acum şi această oportunitate mică a dispărut. Economia oraşului Odesa este distrusă", a afirmat viceprimarul.

Oleg Brindac susţine că oraşul-port supravieţuieşte din impozitele pe salariile militarilor şi pe sprijinul financiar internaţional.

"Noi supravieţuim cu ajutorul militarilor, impozitele sunt plătite din salariul lor, şi mai primim ajutor internaţional. Veniturile de la impozitul unic au scăzut considerabil. Veniturile de la impozitul pe imobil au scăzut şi ele", a adăugat oficialul.

Portul Odesa este închis complet, accesul în zona portuară fiind interzis atât localnicilor, cât şi turiştilor. Închiderea accesului în perimetrul portului a blocat şi accesul publicului la renumitele scări Potemkin, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale oraşului. Scările au fost construite între 1837 şi 1841 şi au o lungime de 142 de metri şi o diferenţă de nivel de 27 de metri.

Odesa este al patrulea oraş ca mărime al Ucrainei din punct de vedere al populaţiei, cu 1.010.500 locuitori la recensământul din 1 august 2015. El s-a dezvoltat în principal ca urmare a activităţilor din port, considerat unul dintre cele mai importante la Marea Neagră.

Citește și: Rușii au distrus aproximativ 60.000 de tone de cereale în ultimul atac lansat în Odesa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă
Ispectori ai ANAF și Vamei
Nave petroliere / Foto: Freepik
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Foto: Mihai Ciobanu
Adrian Negrescu
Petroliști venezueleni / Foto: PDVSA
Donald Trump
Servere / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
Foto: Oana Pavelescu
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Dosare ANAF. Freepik.com
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Benzinărie Lukoil

Un jucător saudit intră în cursa pentru activele Lukoil

Compania saudită Midad Energy a devenit unul dintre...

Inspector antifraudă, ANAF
Vânzare online / Foto: Freepik
Kaufland. Foto: Mihai Ciobanu

Programul magazinelor Kaufland de Crăciun și de Revelion

Kaufland România anunță programul de funcționare al...

Investiții / Foto: Freepik
TVA / Foto: DCBusiness
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.


pixel