Țara în care numărul mașinilor electrice l-ar putea depăși anul acesta pe al celor cu motoare termice

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Mașini electrice / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Mașini electrice / sursa foto: Freepik.com / frimufilms
Deși avântul pe care piața mașinilor electrice l-a dobândit la nivel internațional a încetinit anul trecut, există șanse ca prima țară în care mașinile electrice să îl depășească pe cel mașinilor cu motor termic să realizeze acest lucru până la sfârșitul acestui an.

Numărul de vehicule electrice cu baterii de pe drumurile norvegiene este pe cale să îl depășească pe cel al mașinilor pe benzină până la sfârșitul acestui an sau la începutul anului 2025, o premieră globală.

Schimbarea a fost determinată de stimulente generoase, acordate în parte datorită bogăției uriașe de petrol și gaze a Norvegiei, relatează Reuters.

Cu toate acestea, analiștii cred că va mai dura câțiva ani pentru ca mașinile electrice cu baterii să depășească numărul de vehicule diesel din Norvegia.

Țara nordică cu 5,5 milioane de locuitori își propune să devină prima națiune care să pună capăt vânzării de mașini noi pe benzină și diesel, până în 2025. Nouă din zece mașini noi vândute la începutul acestui an au fost mașini electrice cu baterii.

Dacă mai multe țări vor urma exemplul Norvegiei, cererea de petrol la nivel mondial ar putea atinge un nivel maxim mai devreme decât se preconizează. Agenția Internațională a Energiei estimează că acest vârf va fi atins înainte de 2030, iar automobilele și camionetele vor reprezenta peste 25% din cererea de petrol.

Cu toate acestea, tranziția Norvegiei nu a fost deloc ieftină, țara scutind aceste tipuri de mașini de taxele impuse mașinilor cu motoare cu combustie internă și investind în infrastructura publică de încărcare a acestora.

Nu mai puțin de 104.590 mașini electrice cu baterii au fost vândute în Norvegia anul trecut.

"Dacă această (tendință) va continua în următoarele 12 luni și având în vedere că vânzările de mașini pe benzină pură sunt neglijabile în prezent, anul viitor pe vremea aceasta vor fi mai multe BEV-uri pe șosele decât mașini pe benzină pură, și probabil înainte de sfârșitul acestui an", a declarat Robbie Andrew, cercetător senior la CICERO, un think-thank pentru schimbări climatice.

Având în vedere că pe drumurile norvegiene circulă cu aproape 370.000 de mașini diesel mai mult față de numărul de mașini electrice, va fi nevoie de trei sau patru ani pentru ca acestea să depășească vehiculele cu motor termic, a declarat Robbie Andrew, cercetător senior la CICERO, un think-thank pentru schimbări climatice.

Cu toate acestea, ponderea mașinilor electrice în totalul vânzărilor a atins un nivel record de 92,1% în ianuarie, potrivit Federației Norvegiene a Drumurilor (OFV).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel