Tarifele provoacă apocalipsa Apple: cât ar putea costa următorul iPhone

Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Magazin Apple / Foto: Unsplash
Magazin Apple / Foto: Unsplash
Apple se prăbușește pe bursă după ce 638 de miliarde de dolari au fost șterse în doar trei zile din cauza tarifelor impuse de Trump.

Pierderi istorice pentru Apple

Apple a pierdut 3,7% din valoare în ședința de luni, încheind astfel o serie de trei zile de scăderi consecutive care au dus la o prăbușire totală de 19%. În termeni financiari, această corecție a șters aproximativ 638 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a companiei.

Scăderea vine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de impactul tarifelor comerciale anunțate de Donald Trump, în cadrul unui nou val de măsuri protecționiste. Apple este considerată una dintre cele mai expuse companii la un eventual război comercial cu China, din cauza dependenței sale de lanțurile de producție și asamblare din această țară.

China, epicentrul vulnerabilității Apple

Chiar dacă Apple a extins producția în țări precum India, Vietnam și Thailanda, și aceste destinații sunt vizate de noile tarife impuse de Trump. China se confruntă în prezent cu tarife de până la 54%, ceea ce sporește riscurile pentru Apple și alte companii americane care depind de aprovizionarea din Asia.

Potrivit analiștilor, Apple ar putea fi nevoită fie să majoreze prețurile produselor, fie să absoarbă costurile suplimentare generate de tarife, ceea ce ar afecta profitabilitatea.

iPhone-ul de top ar putea costa cu 350 de dolari mai mult

Analiștii UBS au avertizat luni că modelul de vârf al iPhone-ului, care costă în prezent 1.199 de dolari, ar putea să ajungă cu până la 30% mai scump, dacă Apple va decide să transfere integral costurile tarifare către consumatori. Aceasta ar însemna o creștere de aproximativ 350 de dolari.

Pe de altă parte, Tim Long, analist la Barclays, estimează că, în cazul în care Apple nu va majora prețurile, compania ar putea înregistra o scădere de până la 15% a profitului pe acțiune. O altă soluție ar fi reorganizarea lanțului de aprovizionare astfel încât produsele destinate pieței americane să vină din țări care nu sunt afectate de tarifele majorate.

Tehnologia, lovită din plin

Deși piețele bursiere au avut luni o evoluție mai bună comparativ cu cele două zile anterioare, sectorul tehnologic a rămas sub presiune. Nasdaq a încheiat ziua cu o creștere minoră, după ce săptămâna trecută a consemnat un recul de 10% – cea mai gravă scădere din ultimii cinci ani.

Dintre marile companii tech, doar Apple, Microsoft și Tesla au înregistrat pierderi în ședința de luni. Apple, însă, se confruntă cu cele mai severe corecții din rândul giganților tehnologici.

Compania a refuzat să comenteze public pe marginea noilor tarife, notează CNBC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Ședința de Guvern / Foto: gov.ro
Curier. Foto: pexels.com
Casă de schimb valutar
Conducte de gaze / Foto: Freepik
Auto BMW. Freepik.com
Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Bon de casă / Foto: Freepik
Foto ilustrativ: Freepik.com

Avertizare DNSC: Emailuri frauduloase în numele OSIM

Alertă de securitate informatică.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru acest an,...

Banca Naționala a României
Argint / FOTO: Unsplash
Plajă
Întâlnire romantică / Foto: Freepik

Ce beau românii în timpul întâlnirilor romantice

Un român din doi a ales să consume bere în timpul...

Vot in Parlamentul European
Shein și Temu / Foto:Trong Khiem Nguyen / Flickr
Lingouri de aur și argint
Bani
Uzină Ford
Bursa de la New York
CEC Bank
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Primar cu tricolorul la piept. Foto: AI Freepik.com
Alexandru Nazare
Bani. Foto: Freepik.com

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde lei

Datoriile firmelor către stat au urcat la 77,8 miliarde...


pixel