Țările în curs de dezvoltare datorează Chinei peste un trilion de dolari

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
China. Foto: Pexels.com
China. Foto: Pexels.com
Pentru statele care se confruntă cu probleme financiare sau altele mai punctuale, cum este de exemplu, dezvoltarea infrastructurii, China a oferit sume colosale de bani, pe care aceste state trebuie să le înapoieze mai devreme sau mai târziu.

Țările în curs de dezvoltare datorează creditorilor chinezi cel puțin 1.100 de miliarde de dolari, potrivit unei noi analize publicate luni, care arată că mai mult de jumătate din miile de împrumuturi acordate de China de-a lungul a două decenii sunt problematice ținând cont mulți dintre debitori se confruntă cu dificultăți financiare, informează CNN.

Rambursarea împrumuturilor către creditorii chinezi este în creștere, potrivit AidData, un departament de cercetare de la Universitatea William & Mary din Virginia, care a constatat că aproape 80% din portofoliul de împrumuturi al Chinei alocat acestui sector, sprijină în prezent țări aflate în dificultate financiară.

Timp de ani de zile, Beijingul și-a mobilizat finanțele pentru a dezvolta infrastructura din țările sărace, inclusiv în cadrul unui efort pe care liderul chinez Xi Jinping l-a catalogat drept inițiativa sa emblematică "Belt and Road Initiative", lansată în urmă cu zece ani, în această toamnă.

China investește în poduri, facilități portuare, căi ferate și drumuri în întreaga lume. Beijing cheltuiește câteva sute de miliarde de euro pe ceea ce numește "Noul Drum al Mătăsii". Președintele chinez Xi Jinping susține că acest proiect va oferi oportunități de dezvoltare și prosperitate atât pentru China, cât și pentru întreaga lume. Beijing va avea rolul principal în construirea acestei rețele de infrastructură.

Prin investiția de 900 de miliarde de dolari, China prevede o "nouă eră a globalizării", o epocă de aur a comerțului care va aduce beneficii pentru toți. Beijing afirmă că va acorda împrumuturi în valoare de până la 8 trilioane de dolari pentru infrastructură în 68 de țări. Acest lucru înseamnă că acoperă aproximativ 65% din populația globală și o treime din PIB-ul mondial, conform consultanței globale McKinsey, arată World Economic Forum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Documente. Freepik.com
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare

pixel